Cum își unesc forțele pompierii români și ungari pentru intervenții rapide la graniță. Plan comun de pregătire

Data publicării:
Intervenție pompieri si masini pompieri
Intervenție pompieri. Foto cu caracter ilustrativ: Inquam Photos / George Călin

Pompieri români şi ungari au lucrat timp de trei zile, la Oradea, la elaborarea unui plan comun de pregătire şi a unor programe de instruire pentru intervenţiile în situaţii de urgenţă în zona transfrontalieră, în cadrul proiectului TERES finanţat prin Programul Interreg VI-A România-Ungaria, cu termen de finalizare decembrie 2027, a informat joi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bihor, relatează Agerpres.

Potrivit comunicatului de presă, la acest al treilea atelier din proiect, desfăşurat în perioada 17-19 august, au participat 23 de experţi şi membri ai echipelor de implementare din cele patru instituţii partenere din România şi Ungaria: IGSU, ISU Bihor, ISU Satu Mare şi Direcţia pentru Gestionarea Dezastrelor Szabolcs-Szatmar-Bereg din Ungaria.

Aceştia au analizat procedurile de intervenţie din cele două ţări şi au urmărit armonizarea modului de pregătire a echipelor care vor acţiona în comun în situaţii de urgenţă.

Un accent important a fost pus pe exerciţiile practice, simulările şi intervenţiile în situaţii în care sunt implicate persoane cu dizabilităţi. Participanţii au revizuit modulele de instruire, metodele de predare şi instrumentele de evaluare care vor sta la baza pregătirii comune.

Demersul face parte din proiectul TERES - "Răspuns rapid şi eficient în situaţii de urgenţă în zona transfrontalieră", care urmăreşte consolidarea capacităţii de intervenţie şi a interoperabilităţii dintre instituţiile responsabile din România şi Ungaria, inclusiv în cazul dezastrelor naturale şi al situaţiilor asociate schimbărilor climatice.

Proiectul prevede, între altele, dezvoltarea unor centre transfrontaliere de intervenţie, a unor facilităţi moderne de antrenament şi a unui cadru operaţional comun pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă.

Partenerii proiectului sunt Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, în calitate de partener lider, ISU "Crişana" Bihor, ISU "Someş" Satu Mare şi Direcţia Judeţeană pentru Gestionarea Dezastrelor Szabolcs-Szatmar-Bereg din Ungaria.

Valoarea totală a proiectului este de 10.903.255,52 euro, din care 7.210.668,50 euro reprezintă contribuţia Uniunii Europene. Proiectul are o durată de 36 de luni şi se derulează în perioada 23 decembrie 2024 - 22 decembrie 2027. 

Editor : M.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Aparatul din casă care începe să consume masiv odată cu venirea toamnei. Cât adaugă lunar la factura de curent
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
"Doar piercinguri și păr albastru". Fiica lui Kanye West are 13 ani și știe ce vrea de la viață: "Nu mă...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Soția lui Ben Stiller a rupt tăcerea despre presiunile de la Hollywood. I s-a cerut să slăbească pentru un...
Adevarul
Cum s-a transformat Amara din stațiune cu hoteluri de 1100 de locuri într-o ruină uitată. Antropolog: „Lumea...
Newsweek
Pensionar a primit o pensie de doar 4.100 lei. Nu i-au valorificat 17 ani de grupa a II-a. Ce poate face?
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă folosești produse de înfrumusețare expirate. Lucrurile la care să fii atent, pe...
Digi Animal World
O femeie a fost „jefuită” de un leu! Animalul i-a furat geanta de 1.800 de dolari în timp ce aceasta era în...
Film Now
Sandra Bullock, declarație rară despre viața amoroasă, la trei ani de la moartea iubitului. Ce i-a spus fiica...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”