Cum s-a născut, în toiul Primului Război Mondial, dinastia de România

Data publicării:
kk

Nu comuniştii au interzis primii sărbătorirea zilei de 10 Mai. După ce, în toamna lui 1916, armatele germane au ocupat Oltenia, Muntenia şi Dobrogea, trupele de ocupaţie nemţeşti au oprit celebrarea Zilei Naţionale. Au cerut şi desfiinţarea dinastiei de România. Oamenii au fost chemaţi la lucru, iar copiii la şcoală. Mulţi profesori au stat însă cu elevii în clase, fără să predea. Erau siguri că războiul nu se poate sfârşi cu înfrângerea României. Regele Ferdinand hotărâse ca România să intre în război la 15/28 august 1916 contra Germaniei şi Austro-Ungariei, pentru Transilvania. În ciuda înfrângerii din 1916, victoria finală va fi de partea românilor.

La izbucnirea primului război mondial, Vechiul Regat - întărit de 50 de ani de stabilitate - devenise un magnet pentru provinciile istorice în care românii erau majoritari. Pentru imperiile vecine, cel ţarist şi cel austro-ungar, era evident că pe agenda românească figura în primul rând reîntregirea.

Presiunile publice pentru Ardeal îşi aveau un aliat serios chiar în primul cerc al Puterii: regina Maria. Manifestaţiile de pe Calea Victoriei i se adresau deseori direct. A fost nevoie ca premierul Ionel Brătianu să îi explice reginei, cu hărţile pe masă, că aşteptarea este în interesul României. El voia să obţină de la Antanta garanţii ferme că, în caz de victorie, Transilvania va fi a României.

Iniţial, Anglia şi Franţa nu erau convinse că România va face faţă. Armata română avea de apărat Carpaţii, dar şi linia Dunării. Bulgaria, aliată cu Puterile Centrale, revendica Dobrogea sau măcar sudul ei, Cadrilaterul.

Prof. Petre Otu, istoric militar: Franţa şi Anglia doreau ca armata română să dea lovitura principală în sud pentru ca, împreună cu armata de la Salonic, condusă de generalul Maurice Sarrail, să scoată Bulgaria din război. Și Imperiul Otoman ieşea din război şi, prin urmare, Strâmtorile deveneau libere şi situaţia din sud-estul european devenea favorabilă Antantei.

Premierul Brătianu voia însă ca prima ofensivă să fie spre nord, spre Transilvania. Dar, între timp, Turcia blochează Strâmtorile în favoarea Puterilor Centrale. Prin urmare, exporturile României spre Occident se reorientează spre lumea habsburgică. Intrarea în război de partea Antantei însemna, deci, un dublu câştig pentru Antantă: şi militar, şi economic.

Pe de altă parte, moartea regelui Carol I - pro-german - în septembrie 1914, accelerase negocierile. Moştenitorul, regele Ferdinand, nu s-a născut în România, ci la Sigmaringen, dar a rămas în istorie drept Ferdinand cel Loial fiindcă a pus România înaintea ţării natale. Devenise principe de Coroană al României în 1889. Carol I, neavând copii, a apelat la familia sa, Hohenzollern-Sigmaringen, aşa cum spunea Constituţia. Ferdinand îi era nepot de frate.

Cu studii de drept la Universitatea de la Tubingen, poliglot, ştia pe lângă germană şi română, franceză, engleză, rusă, latină şi greacă, pasionat de botanică, Ferdinand I a fost unul dintre cei mai cultivaţi lideri ai României moderne. Era catolic practicant, dar potrivit legii fundamentale a României, şi-a botezat toţi cei şase copii în rit ortodox. Cinstit, tăcut şi rezervat, umbrit de personalitatea voluntară a soţiei sale, Maria, regele Ferdinand a acţionat curajos. Dar a avut înţelepciunea să o facă la momentul potrivit, uzând de toate instrumentele pe care România le avea la îndemână.

Ca să încline balanţa în favoarea cerinţelor româneşti, regina Maria le-a scris ea însăşi verilor ei, regele George al V-lea al Angliei şi ţarului Nicolae al II-lea al Rusiei. Se pare că scrisorile, aproape identice, au fost dictate chiar de Ionel Brătianu sau poate de prinţul Barbu Ştirbei, unele în biroul regelui Ferdinand.

După uriaşele pierderi franco-britanice de la Verdun, în Franţa, şi, apoi, din marea bătălie de pe Somme, insistenţele lui Brătianu pentru Transilvania câştigă teren. În primăvara lui 1916, Antanta plănuia o ofensivă generală. Bucureştiului i s-a transmis că trebuie să se hotărască.

Premierul român a răspuns Antantei că România va intra în război în jurul datei de 1 august. Dar în anumite condiţii: Armatei Române să îi fie livrate 300 de tone de armanent zilnic, să existe o ofensivă aliată în vest care să susţină frontul românesc contra Austro-Ungariei, altă ofensivă anglo-britanică de la Tesalonic contra Bulgariei, trupe ruseşti pentru apărarea Dobrogei şi, de asemenea, ofensivă rusească pe frontul austro-ungar din Galiţia şi Bucovina. La 17 august 1916, ambasadorii celor trei Mari Puteri semnează convenţii militare cu România. Pe scurt, România avea obligaţia să intre în război până la 28 august, primind în schimb recunoaşterea drepturilor asupra Transilvaniei.

Dar politicienii ignorau starea armatei. Induşi în eroare de victoria facilă din 1913 contra Bulgariei şi de sentimentalisme patriotice, mulţi îşi imaginau că luarea Ardealului va deveni fapt împlinit în câteva săptămâni. Armata îşi mărise efectivele până la 19 mii de ofiţeri şi 810 mii de soldaţi, dar rămăsese în urmă cu înzestrarea.

Prof. Petre Otu, istoric militar: Generalul Dumitru Iliescu aprecia, în iulie 1916, că intervenţia armatei române în război va fi o chestiune foarte uşoară, noi vom ataca, Austro-Ungaria nu are trupe care să ne facă faţă şi atunci va ceda imediat.

Despre deosebire de Consiliul de Coroană din 1914, care a fost marcat de controverse, Consiliul de Coroană, ţinut aici, în această sală de la Palatul Cotroceni, la 27 august 1916, a fost unul formal. Regele Ferdinand le-a spus membrilor Consiliului că nu i-a chemat să îi consulte, ci să-i informeze. România intră în război alături de Antantă, împotriva Germaniei şi Austro-Ungariei, pentru Transilvania. Regele Ferdinand a plătit scump această decizie. El a fost şters din casa de Hohenzollern şi a pierdut dreptul de a-şi folosi numele german. Aşa s-a născut, în toiul Primului Război Mondial, dinastia de România.

Prima zi de ofensivă, 28 august, corespunde zilei de 15 august, potrivit calendarului vechi, iulian, în vigoare atunci. România a intrat deci în război de Sfântă Mărie.

Era un omagiu adus atât Maicii Domnului, protectoarea ţăranilor în haină militară, cât şi Reginei Maria, viitoarea protectoare a răniţilor şi refugiaţilor în anii crunţi ce aveau să vină.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri