Cum va funcționa registrul de rezervări pentru terase. Datele colectate de la clienți și modul în care vor fi folosite

Data actualizării: Data publicării:
restaurant, terase
FOTO: Getty Images

Cei care merg la terasă trebuie să-și facă rezervare și să lase numele și numărul de telefon, pentru a putea fi contactați în cazul apariției unor cazuri de coronavirus. Nu sunt însă cerute datele tuturor clienților care stau la o masă și nu sunt luate date din buletin, a spus la Digi24 Robert Chioveanu, președinte ANSVSA.

În ordinul comun semnat cu Ministerul Sănătății și Ministerul Economiei există această cerință, existența unui registru de evidență a rezervărilor clienților. Nu luăm date din buletin. Și înainte exista un registru în care erau trecute rezervările, acum e necesar fiindcă în cazul apariției unui caz de îmbolnăvire în rândul clienților care au stat la terasă, e foare ușor, când se face ancheta epidemiologică, să fie găsiți cei care erau pe terasă”, a spus Chioveanu.

El a precizat că în registru va fi notat numele, prenumele și numărul de telefon al celui care face rezervarea.

Dacă avem patru cliei, atunci se trece numele celui care face rezervarea și doar atât. Se știe data, ora, și masa pentru care a făcut rezervarea”, a spus el, adăugând că nu vor fi cerute copii după buletin.

Și Dragoș Petrescu, directorul unui lanț de restaurante din București, spune că registrul de rezervări este ceva obișnuit pentru restaurante.

Și înainte se făceau rezervări. Și înainte îți dădeai numele și numărul de telefon ca să fii contactat în caz că se întâmplă ceva cu rezervarea ta. Același lucru îl aplicăm și astăzi, nu este nimic diferit”, a spus el.

Petrescu adaugă că cei care vin direct la terasă, fără rezervare prealabilă, își pot lăsa numele și numărul de telefon la intrarea înn restaurant, astfel încât să poată fi contactați în cazul unui control epidemiologic.

Se pot face rezervările și la intrarea în restaurant”, spune el.

Petrescu adaugă că se așteaptă la responsabilitate și din partea clienților.

Nu ne putem substitui unui organ de control, poliție, de exemplu, să putem verifica actele de identitate și să ne asigurăm că au același domiciliu. Noi vom întreba clientul în ce categorie se găsește și dacă acesta declară că a ieșit în oraș cu familia lui, evident că-l lăsăm să-și petreacă masa pe terasă în calitate de membru al familiei și vor stă cu toți împreună. Ne așteptăm în aceste două săptămâni să nu existe abuzuri din acest punct de vedere. Sunt sigur că românii conștientizează că această revenire nu este una ușoară și respectul unuia față de celălalt va fi impus”, a spus Petrescu.

Ce se întâmplă atunci când nu sunt respectate măsurile de distanțare

Șeful ANSVSA spune că vor fi făcute verificări dacă pe terase sunt respectate măsurile decise de autorități.

Acolo unde se vede clar că sunt aglomerări și oamenii nu respectă aceste cerințe, acolo se vor lua măsuri imediate pentru asigurarea distanțării fizice în rândul clienților”, a spus Chioveanu.

El a adăugat că terasele nu vor fi automat închise dacă se constată că lucrurile nu sunt respectate.

În urma acestor controale avem și rolul de a consilia, de a îndruma acei operatori care au deschis terasele. Lucrul acesta l-am făcut de două săptămâni, de la instituirea stării de alertă. Trebuie să înțelegem cu toții că asigurarea distanțării fizice în rândul clienților și a angajaților trebuie să fie aplicată ca o măsură și alături de celelalte măsuri specifice, pe care l-am trecut în ordinul comun. Discutăm de 3 săptămâni despre aceste măsuri, am explicat toate aceste cerințe speciale, pentru că sunt măsuri speciale pentru această perioadă”, a mai spus Chioveanu.

Editor web: Monica Bonea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri