„Cumințenia Pământului” | Anunț important privind rambursarea banilor

Data publicării:
cumintenia pamantului

Termenul de rambursare a banilor donaţi în cadrul campaniei de subscripţie publică pentru achiziţionarea de către statul român a „Cuminţeniei Pământului” a fost prelungit. Banii vor fi rambursaţi prin bancă şi scăzând suma din factura telefonică, a anunțat Ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, potrivit news.ro. 

Hotărârea de prelungire a termenului de rambursare a banilor a fost luată în urmă cu două săptămâni. „Banii pot fi solicitaţi pe cale civilă în 3 ani, până când se prescrie termenul de rambursare a sumelor”, a spus Romașcanu.

Contractul actual de comodat pentru „Cuminţenia Pământului” va expira în luna februarie. „Eu îmi doresc să îl prelungim. Cred că este o răspundere pe care o luăm de pe umerii proprietarilor, pentru că paza asigurării unei asemenea opere de artă nu e nici uşoară şi nici ieftină, dar putem oferi posibilitatea românilor şi turiştilor străini de a avea o asemenea operă în patrimoniul naţional”, a afirmat Romaşcanu.

„Cuminţenia Pământului” a fost expusă în sala „Constantin Brâncuşi” a Muzeului Naţional de Artă al României din Bucureşti, care a fost deschisă miercuri. Vizitatorii vor putea vedea sculptura începând de joi, aceasta fiind expusă alături de alte 13 lucrări, toate aflate în patrimoniul muzeului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri