Curiozitate legislativă: Ce au în comun un dresor de câini și o agenție matrimonială?

Data publicării:
Dog Park Action
EAST MASSAPEQUA, NY - JULY 19: Dogs play in the Massapequa Dog Park on July 19, 2014 in East Massapequa, New York. (Photo by Bruce Bennett/Getty Images)

Activitățile de astrologie și spiritism, cele de dresaj pentru animalele de companie și serviciile agențiilor matrimoniale sunt legate de autoritățile române printr-un element comun din punct de vedere al clasificării activităţilor economice.

Dog Park Action
FOTO: Getty Images

Este vorba despre codul CAEN (clasificarea activităților din economia națională). La nivel național există un nomenclator al activităților din economia României și care este periodic actualizat de către autoritățile competente pentru a fi în pas cu actualitatea. Dacă vrei să-ți înființezi o firmă, trebuie să îți alegi neapărat un cod CAEN care să corespundă activității pe care tu anticipezi că o vei desfășura, explică avocatnet.ro.

La secțiunea "Alte activități" din cadrul clasificării, autoritățile au așezat sub aceeași umbrelă (codul CAEN 9609) mai multe activități care nu au absolut nicio legătură unele cu altele:

  • activități de astrologie și spiritism;
  • servicii personale cu caracter social: servicii de escortă, servicii de stabilire a întâlnirilor, servicii ale agențiilor matrimoniale;
  • servicii de îngrijire a animalelor de companie, cum ar fi: plimbatul, împerecherea, găzduirea și dresajul;
  • servicii ale organizațiilor genealogice;
  • activități ale studiourilor de tatuaj și piercing;
  • servicii ale lustragiilor, hamalilor, valeților pentru parcarea mașinilor etc.;
  • exploatarea mașinilor și aparatelor care oferă servicii personale pe bază de monezi (cabine fotografice, cântare, aparate de măsurare a tensiunii sanguine, cutii pentru păstrarea obiectelor ce funcționează pe bază de monezi etc.).

În fine, de menționat este că unul din principiile care cârmuiesc organizarea acestor activități pe clase este tocmai legătura dintre activitățile respective - de unde și comicul acestei situații!

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri