Dan Adamescu, trimis în judecată pentru prejudicierea Astra cu 800 milioane lei

Data publicării:
dan adamescu retinere dna mediafax-2

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție l-au trimis în judecată pe omul de afaceri Dan Grigore Adamescu în dosarul privind prejudicierea SC Asigurare Reasigurare Astra SA. În același dosar au fost trimiși în fața instanței foști șefi ai Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, inclusiv Angela Toncescu. În prezent, Dan Grigore Adamescu ispășește o condamnare la închisoare de patru ani și patru luni, pronunțată în mai 2016, în dosarul de corupție privind soluțiile favorabile în dosare de insolvență.

dan adamescu retinere dna mediafax-4

Anchetatorii au constatat că, în perioada 2011-2013, în calitatea sa de președinte al Consiliului de Supraveghere al SC Asigurare Reasigurare Astra SA, Dan Grigore Adamescu a administrat în mod defectuos societatea „în scopul obținerii unor avantaje personale sau în favoarea grupului de firme afiliate”. „Administrarea defectuoasă a constat în utilizarea unor practici/metode ilegale pentru a cosmetiza situația financiară a societății Astra, măsuri de natură să acopere activitatea infracțională, dar care, în subsidiar, au determinat și alterarea gravă a mecanismelor de funcționare a pieței interne a asigurărilor”, susțin procurorii.

Aceștia atrag atenția că Adamescu a fost favorizat de persoane din conducerea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (actuala Autoritate de Supraveghere Financiară). Din aceste considerente, fostul președinte al CSA, Angela Toncescu, și alte opt persoane din cadrul CSA au fost trimise în judecată în dosar.

Fragmente din comunicatul DNA:

„În perioada 2011-2013, inculpatul Adamescu Dan Grigore, în calitate de reprezentant, în fapt și în drept, al Societății de Asigurare Reasigurare Astra SA, cu încălcarea unor dispoziții din Codul fiscal și a legislației aplicabile pieței asigurărilor și reasigurărilor, a efectuat o serie de demersuri păguboase pentru societate, în sensul că a lipsit-o de lichiditățile necesare desfășurării activității de asigurare; de asemenea, raportările distorsionate făcute i-au împiedicat pe reprezentanții ASF să supravegheze activitatea Astra, astfel încât să asigure protecția asiguraților și să contribuie la menținerea stabilității pieței asigurărilor. Drept urmare, societatea Astra a intrat în procedura administrării speciale și ulterior în faliment, paguba produsă patrimoniului acesteia fiind în sumă de 795.387.999 lei.

Concret, acțiunile păguboase ale acestuia au constat în aceea că:
- a dispus acordarea de împrumuturi societăților afiliate, în sumă de 105.999.859 lei (reprezentând împrumut nerestituit), fără a manifesta vreun interes în evaluarea riscului de credit și fără să ia măsuri prudențiale, astfel încât să fie protejate resursele financiare ale societății de asigurare Astra;
- a dispus semnarea unui contract de cesiune prin care societatea Astra SA, în calitate de cesionar, s-a obligat să plătească integral datoria unei firme către o bancă, în condițiile în care firma respectivă era în procedură de faliment. De menționat este faptul că firma respectivă făcea parte din grupul firmelor afiliate societății ASTRA. Datoria respectivă era de 1.594.564,89 euro și 10.000 USD, la care se adauga o dobândă anuală de 6%. În cadrul procedurii de faliment a firmei, societatea ASTRA a încasat doar suma de 358.768 lei.

Într-un alt context, în perioada iunie-iulie 2011, inculpatul Adamescu Dan Grigore, în calitate de reprezentant, în fapt și în drept, al SC Epsilon Estate Provider SA, a folosit suma de 68.322.510 lei la achiziționarea unor acțiuni, reprezentând 17% din capitalul social al Societății Astra SA. Această sumă provenea chiar din lichiditățile societății de asigurare Astra SA. Inculpatul Adamescu Dan Grigore a ascuns însă proveniența banilor prin simularea unor contracte de împrumut acordate unei alte societăți controlate de acesta (Medien Holding).

La data de 21 iunie 2011, la cererea lui Adamescu Dan Grigore, conducerea Comisiei de Supraveghere al Asigurărilor a aprobat intenția societății Epsilon Estate Provider SRL de a achiziționa un pachet de acțiuni Astra SA., deși SC Epsilon Estate Provider SRL nu îndeplinea condițiile financiare pentru a deveni acționar semnificativ la o societate de asigurări.”

Dosarul a fost trimis, spre judecare, Tribunalului București.

Dan Adamescu a fost condamnat, definitiv, în mai 2016, la patru ani și patru luni închisoare cu executare, în dosarul privind soluțiile favorabile în dosare de insolvență. În același dosar au fost condamnați și mai mulți judecători. Cea mai mare pedeapsă a primit-o judecătorul Mircea Moldovan (12 ani și 2 luni de închisoare).

Dan Grigore Adamescu a solicitat eliberarea condiționată, dar instanța i-a respins cererea pe 24 noiembrie, decizia nefiind definitivă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate