De astăzi dispare ștampila în relația cu statul

Data publicării:
stampile firma - mediafax - 14 iulie 2015

Vești bune pentru firme și persoanele fizice! Începând de astăzi, nu va mai fi obligatorie aplicarea ștampilei pe vreun document necesar în relația cu instituțiile publice, nici chiar pe contractele încheiate cu statul, scrie profit.ro.



Până în prezent, legislația prevedea că „persoanele fizice, persoanele juridice de drept privat, precum și entitățile fără personalitate juridică nu au obligația de a aplica ștampila pe declarații, cereri sau orice alte documente depuse la instituțiile sau autoritățile publice”.

Guvernul a extins recent sfera acestor documente, stabilind practic și în mod explicit că, de fapt, firmele și cetățenii nu vor mai avea nevoie de nicio ștampilă pentru actele din relația cu statul, inclusiv pentru contracte încheiate cu autoritățile sau instituțiile publice.

„Persoanele fizice, persoanele juridice de drept privat, precum și entitățile fără personalitate juridică nu au obligația de a aplica ștampila pe declarații, cereri, contracte sau orice alte documente sau înscrisuri depuse la instituțiile sau autoritățile publice ori emise sau încheiate în relația cu instituțiile sau autoritățile publice”, stabilește acum textul de lege.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri