De la insulte și vorbe grele, la sala de tribunal. ÎPS Teodosie îl dă în judecată pe Vasile Bănescu. „Încalcă grav legea penală”

Data publicării:
ips teodosie si vasile banescu colaj
ÎPS Teodosie și Vasile Bănescu. Colaj foto: Digi24.ro

Avocata Irina Luminița Stanciu, care îl reprezintă pe ÎPS Teodosie, a anunțat în acest weekend că va deschide o acțiune în instanță împotriva purtătorului de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, pe care îl acuză de încălcarea principiului prezumției de nevinovăție în conflictul cu arhiepiscopul Tomisului. Vasile Bănescu lăsase de înțeles că ÎPS Teodosie ar trebui să se retragă de la conducerea Arhiepiscopiei Tomisului, după ce DNA a deschis un dosar penal împotriva sa.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Afirmațiile pe care le-a făcut domnia sa (Vasile Bănescu - n.r.) în cadrul emisiunii, pot să vă spun că acestea au adus o atingere gravă principiului prezumției de nevinovăție. Vasile Bănescu încalcă grav legea penală, în sensul că încalcă grav principiul prezumției de nevinovăție. (...) Acest principiu trebuie să ofere inculpatului o protecție sporită și împotriva măsurilor ce se iau, cât și împotriva abuzurilor și oprobiului public. Principiul prezumției de nevinovăție reprezintă o cutumă legală, utilizată în toate statele civilizate, care presupune că o persoană este nevinovată până la o probă contrarie. Domnul Vasile Bănescu folosește această ocazie pentru o răzbunare personală, fiind de notorietate conflictul deschis pe care-l are cu ÎPS Teodosie. Domnul Bănescu nu are autoritate morală, conduită și viață personală care să fie în acord cu morala creștină, fiind contestat de marea majoritate a creștinilor ortodocși. În atare condiție, domnul Vasile Bănescu face jocurile din interiorul Bisericii Ortodoxe Române și cred că ar trebui demarată o anchetă și o cercetare disciplinară în privința acestuia în cadrul BOR. Văzând declarațiile pe care domnul Vasile Bănescu a înțeles să le facă în cadrul emisiunii, eu anunț, cu această ocazie, că voi sesiza instanța civilă cu acțiunea având ca obiect răspunderea civilă delictuală împotriva domnului Vasile Bănescu. Domnia sa ar trebui să caute adevărul la instituțiile statului, și să evite convingerea că orice persoană împotriva căreia se exercită o acțiune penală este vinovată”, a declarat avocata Irina Luminița Stanciu într-o intervenție filmată și postată în weekend pe pagina de Facebook a Arhiepiscopiei Tomisului.

Declarația avocatei vine după ce purtătorul de cuvânt al Patriarhiei lăsase de înțeles că ÎPS Teodosie ar trebui să se retragă de la conducerea ariepiscopiei, fiind cercetat de DNA  într-un dosar de corupție.

Întrebat despre o eventuală retragere din funcţie a ÎPS Teodosie, Vasile Bănescu a spus că legea morală este cea care trebuie să primeze.

„Cea mai importantă lege din lumea locuită de om este legea morală, sădită de Dumnezeu în creaţia Lui inteligentă. Din legea morală se înfiripă legea nescrisă a bunului simţ. Fireşte că, ajuns într-o astfel de situaţie, oricine ar trebui să protejeze instituţia pe care o reprezintă. Legile pe care le-am invocat, legea morală şi legea bunului simţ ar trebui să funcţioneze în fiecare. Înţeleg că funcţionează cu intensitate diferită de la persoană la persoană. Biserica nu poate constrânge pe cineva, dar Biserica, care nu doreşte moartea păcătosului, ca să citez din Sfânta Scriptură, ci îndreptarea lui, Biserica recomandă, din punct de vedere moral, o ţinută şi o atitudine adecvată la realitate. Cazul despre care vorbim este un caz complicat şi care are legătură cu o persoană care înţelege, iată, să persiste, aş spune, în contrazicerea celor care transmit că totuşi ceva s-a întâmplat. E o filmare pe care a văzut-o toată lumea, nu este secretă, e o filmare care nu a lăsat loc de foarte multe interpretări. E un acord verbal al persoanei respective care acceptă o intervenţie total impură pentru un interes al eparhiei respective, este adevărat, nu al unei persoane anume”, a spus Bănescu.

ÎPS Teodosie, dosar penal la DNA 

Arhiepiscopul Tomisului a fost audiat miercurea trecută la sediul DNA Constanţa în dosarul în care este cercetat pentru cumpărare de influenţă, într-un dosar deschis ca urmare a unei dezvăluiri Recorder.ro.

„Este o audiere care vine să clarifice nişte lucruri. Dosarul, aşa cum am bănuit de la bun început, se bazează doar pe acea înregistrare care a apărut în mod public. Din toate punctele de vedere, indiferent că în momentul de faţă avem o audiere, nu poate să constituie infracţiunea de cumpărare de influenţă sau instagare în vreo formă. Mai mult decât atât probabil că se încearcă discreditarea Înalt Prea Sfinţitului Teodosie. În momentul de faţă, singurele probe din dosar se referă la înregistrarea pe care o cunoaşteţi cu toţii din spaţiul public. Astăzi o să depunem şi noi o notă de probatoriu, să vedem cu ce fost înregistrată, dacă nu cumva e trunchiat materialul respectiv. Chestiuni normal într-o procedură penală”, a declarat Adrian Cuculis, avocatul lui Teodosie.

DNA a anunțat în decembrie 2023 că a început urmărirea penală față de Arhiepiscopul Teodosie pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență. 

Potrivit procurorilor DNA, în iulie 2023, „suspectul Petrescu Teodosie, în calitatea menționată mai sus, ar fi promis suma de 160.000 lei unui om de afaceri (martor în cauză), reprezentând un procent de 20% din suma de 800.000 lei, pe care acesta din urmă ar fi trebuit să o obțină pentru Arhiepiscopia Tomisului, în urma folosirii influenței pe care ar fi afirmat că ar fi avut-o asupra funcționarilor cu drept de decizie în această privință din cadrul Secretariatului de Stat pentru Culte”.

Editor : Bogdan Păcurar

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cauza oficială a morții lui Silviu Prigoană. Ce au descoperit medicii legiști la autopsie
Digi FM
Dan Negru, despre ultimul mesaj primit de la Silviu Prigoană: „Mă uitam în telefon. Îmi pare rău”
Pro FM
Andrea Bocelli, despre secretul căsniciei cu Veronica Berti, care îi e soție de peste două decenii...
Film Now
Ellen Pompeo, pe străzile din LA, într-o zi obișnuită, când nu îmbracă uniforma medicală în serialul „Grey's...
Adevarul
Planul nebunesc pentru cel mai lung zgârie-nori din lume. Explicația din spatele formei sale neobișnuite
Newsweek
Pensie mărită în decembrie pentru 2.200.000 de pensionari. În ce zile se dau banii?
Digi FM
Cum l-a cunoscut Irina Fodor pe soțul ei, Răzvan Fodor. Ce diferență de vârstă e între ei
femeie tine pancarta cu romania in schengen
Ministrul de Interne Cătălin Predoiu a discutat ambasadoarea Austriei despre „aderarea deplină” a României în...
Digi Animal World
Ce fel de stăpân de câine ești? Oameni de știință au descoperit trei categorii de proprietari
Film Now
Adevăratul motiv pentru care Ben Affleck pare atât de nefericit mereu. Un apropiat a rupt tăcerea: „Vrea să...
UTV
Ana Baniciu si-a aratat casa veche de un secol, renovata in mare stil. „Am incercat sa ii dam un aspect...