Deputatul ALDE Adrian Mocanu a lovit o tânără pe trecerea de pietoni. Politicianul a transportat-o apoi la spital

Data publicării:
adrian mocanu

Deputatul ALDE Adrian Mocanu a accidentat, joi, pe o trecere de pietoni din municipiul Buzău, o tânără, pe care ulterior a transportat-o la spital.

Din primele informaţii furnizate de Poliţia Judeţeană Buzău, accidentul a avut loc în jurul orei 12.00, în municipiul Buzău. În timp ce conducea autoturismul pe bulevardul Unirii, un buzoian de 36 de ani a accidentat o femeie de 27 de ani, care s-ar fi angajat în traversarea străzii pe marcajul pietonal semaforizat, scrie News.ro. 

Conform unor surse, şoferul care a accidentat-o pe tânără în timp ce traversa regulamentar este deputatul Adrian Mocanu. El ar fi transportat victima la Spitalul Judeţean Buzău.

Potrivit reprezentanţilor SJU Buzau, tânăra este conştientă şi stabilă, ea fiind supusă acum unor investigaţii amănunţite şi unei examinări la computerul tomograf.

Şeful Serviciului Rutier, comisarul Silviu Dinu, a declarat că deputatul Adrian Mocanu este cercetat de poliţişti pentru vătămare corporală din culpă şi pentru părăsirea locului accidentului, dosarul urmând a fi înaintat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Totodată, deputatului buzoian îi va fi suspendat dreptul de conducere a autovehiculelor fără perioadă de valabilitate, dat fiind faptul că a părăsit locul accidentului pentru a duce victima la spital.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri