Deputatul PSD Adrian Câciu spune că achiziţia de autoutilitare făcută de Cancelaria prim-ministrului este ilegală

Data actualizării: Data publicării:
duster pick-up
Foto: Dacia.ro

Deputatul PSD Adrian Câciu susţine că achiziţia de autoutilitare făcută de Cancelaria prim-ministrului este ilegală şi că respectivul contract ar trebui denunţat.

Câciu invocă faptul că „autoutilitara este, prin definiţie, un mijloc de transport marfă”.

„Este ilegală toată achiziţia făcută de Cancelarie, dar şi orice decont făcut de Guvern pe acele autoutilitare. Cancelaria primului-ministru ar trebui să denunţe contractul şi să dea maşinile înapoi. Dacă nu are maşini, să ceară ANAF să îi găsească la confiscări (e plin parcul auto). Dacă vrea maşini, să facă comodat la RAPPS, dar să se încadreze în cota de combustibil a SGG”, a scris deputatul, duminică, pe Facebook.

Adrian Câciu a ridicat şi problema ratei plătite pentru vehiculele Duster.

„Înca una, pe care aştept să o dezvolte influencerii care zic că dau sfaturi guvernului: rata la Duster-urile astea nu vi se pare că e cât una la un Range Rover din ăla sport/lux/premium?”, se mai arată în postarea deputatului PSD.

Şeful Cancelariei prim-ministrului, Mihai Jurca, a afirmat vineri că achiziţia în leasing operaţional a 17 autoutilitare Dacia Duster s-a făcut cu respectarea legii şi a avut ca efect reducerea cheltuielilor de închiriere a maşinilor„de 10 ori”.

„Faţă de momentul de acum 100 de zile, noi am redus cheltuiala de închiriere a maşinilor de 10 ori. Am pornit în iunie de la un cost lunar de 850.000 de lei, astăzi suntem la un cost de 84.000 de lei, e adevărat, nemaiavând şi şoferi. Cheltuiala este redusă cu 90% faţă de momentul când am preluat această responsabilitate şi obiectivul pe care l-am declarat atunci a fost cel de a reduce cât mai mult din cheltuielile din banii publici şi continuu muncim, împreună cu colegii, în fiecare zi pentru a face acest lucru”, a declarat Mihai Jurca la Palatul Victoria.

El a menţionat că la preluarea funcţiei contractul cu RA-APPS era pentru 30 de maşini cu şofer, ale căror costuri se ridicau la aproximativ 850.000 de lei pe lună şi primul lucru pe care l-a făcut a fost să reducă numărul acestora la jumătate, astfel că „din iunie până-n septembrie, la final, costul lunar a fost redus la 425.000 de lei pe lună”.

Potrivit lui Jurca, la nivelul Cancelariei s-au căutat în continuare soluţii pentru reducerea de costuri cu maşinile de serviciu şi, în baza ofertelor primite, s-a ajuns la contractul privind leasingul operaţional cu cele 17 autoutilitare Dacia Duster. 

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Tichete sociale 2025: Pensionarii cu venituri mici pot cere a 13-a pensie. Suma e fixă și se acordă doar la...
Digi FM
Cine e Natalie Puskinova, Miss Earth 2025. Are doar 21 de ani și preocupări lăudabile
Pro FM
Katy Perry pare să vorbească despre despărțirea de Orlando Bloom, într-o piesă lansată recent: „Jur pe...
Film Now
Băiatul lui Michael J. Fox s-a căsătorit. Starul din „Înapoi în viitor” mai are trei fete. Cum își descria...
Adevarul
Imagini virale cu Trump surprins dormind în timpul conferinţei în care un invitat a leşinat lângă el...
Newsweek
Care pensionari iau 625 lei în plus la pensie până la finalul anului? În ce zile intră banii?
Digi FM
Emoție pură! John Lewis schimbă tonul de Crăciun și pune reflectorul pe relația tată - fiu. Noul spot e o...
Digi World
Secretul pentru o omletă perfectă, dezvăluit de un chef cu stea Michelin: „Trei ouă, nu patru și niciodată...
Digi Animal World
Crocodil uriaș, filmat cu un câine în gură într-un canal din Florida: „Cea mai mare teamă s-a adeverit”
Film Now
„Ea este forța care-l ține atât de energic și viu!” Dezvăluiri despre povestea de iubire trăită de Dick Van...
UTV
O mănăstire veche de 400 de ani a fost vândută la prețul unei pizza. Noul proprietar vrea să o transforme...