Au loc percheziții la o primărie din județul Dolj, dar și la locuințelor mai multor funcționari. Primarul și angajații sunt bănuiți de procurori că timp de trei ani și-au alimentat mașinile personale din bani publici.
Perchezițiile se desfășoară la primăria din Amărăștii de Jos, dar și la locuința edilului din localitate.
„În această dimineaţă, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Dolj au pus în executare 7 mandate de percheziţie domiciliară, toate în judeţul Dolj, la sediul unei instituţii publice, precum şi la persoane fizice şi juridice. Activităţile sunt desfăşurate în cadrul unui dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de delapidare şi fals intelectual”, a transmis IPJ Dolj.
Conform sursei citate, angajații primăriei sunt bănuiți că din 2022 până în 2025 și-ar fi însușit în interes propriu bonuri valorice de carburant.
„Ulterior, pentru a crea aparența de legalitate și justificarea în interesul instituției, aceștia ar fi întocmit înscrisuri false privind folosirea carburantului, prejudiciul cauzat urmând a fi stabilit în urma cercetărilor”.
Au fost emise și mandate de aducere, cei în cauză urmând să fie audiați.