Doctorul Gabriel Diaconu explică de ce și cum au intervenit autoritățile la Viorel Pașca: „Nu toate iadurile au cearșafuri murdare”
Gabriel Diaconu, unul dintre cei mai cunoscuți și respectați medici psihiatri din România, a explicat pe larg modul în care au intervenit autoritățile, printr-o misiune mamut, la așa numitul azil al lui Viorel Pașca. Doctorul a coordonat o echipă de peste 20 de psihologi care au participat la operațiune. Diaconu vorbește despre faptul că unii oameni erau sechestrați, fiindu-le luate buletinele și toate sursele financiare. Mai mult, unii dintre aceștia primeau medicamente fără prescripție sau ilegale pe teritoriul României.
Medicul psihiatru a relatat pe rețelele sociale: „Am să răspund punctual unor comentarii privind situația de la Dumbrava întâlnită ieri. După care am să închid subiectul. Zarvă multă, păreri multiple, mulți naivi dar și mai mulți tâmpiți.
1) Tot românul se pricepe la intervenții în teren.
Dacă au fost prea multe ambulanțe, de ce au fost, dacă au fost prea puține, de ce n-au venit. Dacă au fost doctori ce căutau, dacă n-au fost, de ce n-au trimis.
324 de cadre
Efectivul deplasat în teren a fost de 324 de cadre, la o populație țintă de 407 victime dintre care nu era foarte clar câte a) au probleme de mobilitate, b) sunt brancardabile c) s-ar putea că necesită asistență medicală mai consistentă.
Deplasarea de mijloace logistice, având în vedere că locația este destul de remote/ izolată, a însemnat multiple tipuri de ambulanțe SMURD, mijloace de deplasare pentru personal, dar și mijloace de rezervă încât să nu apară probleme pe lanțul de mișcare.
Înainte de mobilizarea parcului auto n-am numărat roțile. Am numărat locurile necesare, redundanța necesară etc.
2) Tot românul se pricepe la meteorologie și caniculă.
Aici am de făcut un comentariu sec, ca unul care a lucrat în condițiile respective, a evaluat în condițiile respective, și nu doar eu cât TOȚi colegii mei.
„În așa numitul azil nu era climatizare”
Poate unii ar fi preferat să acționăm pe furtuna de azi noapte, sau să acționăm pe-o vreme boboc unde n-ai ce comenta. Cu siguranță unii se simt inconfortabil cu faptul c-am ajuns la oameni sărmani și amărâți pe-o vreme de iad.
Adevărul e că am ajuns pe vremea care era când am ajuns. Trezirea la 3:30 la PMA -Zero, strâns tabăra. Brief de misiune după o deplasare de trei ore, în echipament complet și cu tehnică, la ora 7:30. Acces la amplasament începând cu ora 8:00, desfășurat PMA-Dumbrava (PMA - Punct Medical Avansat). Criticilor acestei realități trebuie să le spun doar următoarele:
a) nu exista NICĂIERI climatizare, în niciuna din camerele unde am văzut beneficiari, unde am fost eu deplasat. Singurele două locuri erau 1) un fel de capelă (?) respectiv 2) o sală unde își instalaseră procurorii tehnica.
b) tot dispozitivul de corturi din PMA (punctul medical avansat) era climatizat, și o soluție de lanț logistic de rezervă.
Acum eu înțeleg că unii se cred deștepți, dar totuși.
„Nu toate iadurile au cearșafuri murdare”
3) Privitor la infracțiunile în formă continuată, și rețeaua infracțională organizată împrejurul lui Viorel Pașca, respectiv complicitatea unor oameni din instituții ale statului.
Speranța mea e ca DIICOT să își facă treaba până la capăt, să administreze corect probatoriul și să arate, public, cu nume și prenume cine, ce, cum dar mai ales de ce a făcut.
Nu toate iadurile au cearșafuri murdare. Și din discreție, compasiune dar mai ales dată fiind natura misiunii n-am să alimentez morișca zvonurilor.
Sunt profesionist, suntem toți cei care am participat la misiune profesioniști, niciunul nu suntem "războinici de tastatură" care am citit trei comentarii și știm noi "cum se face".
„Infracțiuni în formă agravată”
Pot să spun doar următoarele, deci am să le spun.
În România privarea de libertate, exceptând prevederile clare ale legii, este o infracțiune. Când oamenii - în general o spun - nu au acces la actele lor de identitate, când nu au acces la mijloace, bani, efecte personale, dar mai ales dacă au și dificultăți de mișcare, ei vor fi practic ținuți în acel loc fără posibilitatea de a pleca. Iar dacă persoane fizice sau juridice le rețin buletinele, le confiscă mijloacele, asta e infracțiune.
În România, administrarea de tratamente medicale fără prescripție, empiric, dar și ignorarea prescripției medicale, înlocuirea prescripției medicale, administrarea de medicamente care nu sunt aprobate pentru uz pe teritoriul României, administrarea de personal necalificat, păstrarea de medicamente în condiții improprii, dispensarea de medicamente în condiții improprii... Toate sunt infracțiuni în formă agravată pentru că riscă să pună în pericol sănătatea și/ sau viața persoanei.
În România credința, și libera exprimare a credinței sunt ocrotite prin Constituție și prin lege. Privarea de libertate, îndoctrinarea religioasă, convertirile forțate sunt infracțiuni în formă gravă și continuă. Iar când aceste acte sunt efectuate asupra unor persoane fără competență psihică aferentă, sunt cu atât mai grave.
„Ați ajutat - posibil - un infractor și un escroc”
Am să o spun pentru ultima dată, după care mă iertați dacă mă întorc ale mele. Dacă nu înțelegeți că nu suntem toți hoți, nemernici, ticăloși, dacă nu înțelegeți că oamenii care au lucrat aici, ca și în toate celelalte dăți, vrem de fapt aceleași lucruri ca și voi, respectarea legii, respectarea drepturilor persoanei, demnitate pentru fiecare om, e treaba voastră.
Fac intervenții în criză deja de o viață. Am peste 15 ani de experiență la operațiuni complexe sau foarte complexe în România, și internațional.
La fel, colegii mei au acționat și continuă să lucreze uneori în condiții extrem de grele.
Să vină cineva, oricine, să spună că e vorba de hubris, de imagine, că e publicitate, că e nu știu ce scamatorie politică, să deturneze atenția de la ce facem la diverse teorii ale conspirației, e ridicol.
Habar nu aveți, de fapt, cine vrea, și vă vrea, binele, și vă lăsați duși de val și de vânt, de vorbe și de tot felul de ticăloși care vă intoxică.
Am zis ce aveam de zis. Nu am să mai comentez public pe acest subiect, nu am să accept interviuri sau prezențe în media pe acest subiect.
Vreau doar să reflectați la un simplu lucru: când se așterne liniștea, noi tot acolo vom fi, până mai suntem. Și tot ne vom face meseria, și ne-o vom face bine, cum ne-am făcut-o și până acum.
Uitați-vă bine în oglindă. Pentru că cei care ați fost voluntari la Pașca astăzi trebuie să confruntați realitatea că ați ajutat - posibil - un infractor și un escroc. Cei care l-ați apărat și îl apărați s-ar putea că protejați o rețea criminală organizată. Iar cei care loviți cu vorbe, înjurați, amenințați doctori și psihologi care și-au făcut datoria pentru că asta au jurat, asta știu să facă, dar mai mult decât atât chiar le pasă de om,
S-ar putea că omenia e în altă parte”.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
„Am lucrat mai bine de un an la cazul Pașca”
Gabriel Diaconu a explicat, imediat după misiunea de la așa numitele azile și de ce s-a impus intervenția: „Mă întorc de la Bihor obosit, dar împăcat.
Am lucrat mai bine de un an la cazul Pașca. Lucrurile au culminat, bizar, cu invitarea lui la Congresul National de Psihiatrie, unde s-a prezentat, sfidător, și a refuzat să răspundă întrebărilor și acuzațiilor mele.
Operațiunea din cursul acestei dimineți este o premieră, prin prisma complexității, a desfășurării de forțe și mijloace de către Departamentul de Situații de Urgență și Inspectoratul de Situații de Urgență, cu sprijinul Ministerului Sănătății și a Centrului Operativ de Situații de Urgență (COSU) MS pe componenta spital.
Este o premieră cât privește integrarea echipelor mixte, în completarea contingentului de procurori, criminaliști, medici legiști,
Prin prezența unui contingent de peste 20 de psihologi ISU care au participat activ la misiune sub coordonarea mea și a altor două colege.
Nu fac un argument de palmares, cât un argument de perseverență. De aproape 5 ani lupt să schimb paradigma cât privește sănătatea mintală, a serviciilor, dar și sancționarea complicității cât privește relele tratamente.
Nu e o luptă singulară, dovadă deplasarea a sute de oameni din peste nouă județe cu personal și tehnică.
Pe o vreme care a fost caniculară, cu temperaturi care la soare atingeau 48 de grade, colegii medici și paramedici, secondați de psihologi și psihiatri, au evaluat și triat peste 400 de persoane.
„Chiar dacă șansele par mici să avem vreodată un final fericit în România, oamenii pe care i-am văzut astăzi nu aveau, înainte, nicio șansă”
Nu îmi fac iluzii că lucrurile se repară, sau că se repară ușor. M-au întrebat mai mulți membri ai echipei cum cred că vor sfârși cei relocați astăzi.
Le-am spus că depinde de noi, de seriozitatea demersului. Și chiar dacă șansele par mici să avem vreodată un final fericit în România, oamenii pe care i-am văzut astăzi nu aveau, înainte, nicio șansă.
Nu am să intru în detalii, e o anchetă foarte complexă în desfășurare.
Dar am vrut să le mulțumesc public, aici, tuturor oamenilor, treziți ca și mine în para nopții, după doar 2-3 ore de somn, care au lucrat în condiții extreme și care nu s-au oprit până nu a fost totul gata.
E un drum lung, și către casă și înainte.
Am ajuns să urâm prea des, și de fapt să fim indiferenți mai tot timpul.
Mă uit împrejur în timp ce mașina intră spre autostrada spre Deva și mă gândesc, asta e țara, ar fi totuși păcat s-o mănânce cânii…”
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Editor : A.R.
- Etichete:
- bani
- ancheta
- diicot
- morți
- batrani
- azil
- gabriel diaconu
- viorel pașca
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News