Documentul de temelie al Alianței Vestului, semnat sâmbătă la Timișoara

Data actualizării: Data publicării:
Patrulaterul vestului

Prima alianță a orașelor din România va fi oficializată, sâmbătă la Timișoara, prin semnarea documentului de temelie al Alianței Vestului. Pe acest act își vor pune semnătura primarii celor mai mari patru orașe din această parte de țară: Ilie Bolojan (Oradea), Emil Boc (Cluj-Napoca), Gheorghe Falcă (Arad) și Nicolae Robu, primarul Timișoarei.

Semnarea documentului de temelie al Alianței Vestului va avea loc sâmbătă, la ora 15, la Primăria Timișoara. Alianța Vestului sau AVE, cum o numește Nicolae Robu într-o postare pe Facebook, va fi deschisă și altor orașe din vestul țării.

"Menționăm încă o dată, că, prin această inițiativă, prin excelență în spiritul Declarației de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, dorim să creăm un for informal pentru schimburi de idei și de experiență între noi, edilii orașelor în cauză și între administrațiile publice locale pe care le conducem, dar și de cooperare pe proiecte mari, în primul rând de conectivitate de mare viteză, dar și în domeniile cultură, educație, sănătate, turism, sport, securitate și dezvoltare, în sens larg", se arată în postarea edilului-șef al Timișoarei.

Inițial, în urma unei întâlniri care a avut loc la sfârșitul lunii septembrie, la Timișoara, cele patru orașe s-au unit în Patrulaterul Vestului, cu scopul declarat de a pune la cale împreună proiecte infrastructurale majore ce pot obține direct finanțări europene, cum ar fi cale ferată de mare viteză, autostradă, drum expres ori rapid.

Ulterior, după ce și alte administrații locale din vestul țării și-au arătat interesul pentru acest proiect, s-a decis că numele numele asocierii va fi Alianţa Vestului, tocmai pentru a-i scoate în evidență caracterul deschis.

Citiți și: CTP: Dacă noi ne ducem în șanț față de UE, Transilvania nu va face asta!

Editor web: Adrian Laboș

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri