Doi bărbaţi au murit şi alte două persoane au fost rănite într-un grav accident, în Dolj

Data publicării:
accident segarcea
FOTO: Gazeta de Sud

Doi bărbaţi au murit şi alte două persoane au fost rănite într-un accident de circulaţie petrecut, vineri dimineaţa, în apropiere de localitatea doljeană Segarcea, din cauza unui şofer care a făcut o depăşire neregulamentară în urma căreia maşina pe care o conducea s-a ciocnit frontal cu o alta şi a acroşat un alt autoturism. Cele două persoane decedate făcuseră autostopul pentru a ajunge la locul de muncă, din municipiul Craiova, relatează News.ro.

accident segarcea
FOTO: Gazeta de Sud

Un echipaj SMURD din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Oltenia a fost solicitat să intervină pe DJ561, în apropiere de localitatea Segarcea, unde a avut loc un accident de circulaţie în care au fost implicate trei maşini.

Conform anchetatorilor, conducătorul unui Cielo a intrat într-o depăşire neregulamentară.

“Pe DJ 561, între Segarcea şi Calopăr, un autoturism Cielo a intrat în depăşirea neregulamentară a unui autoturism Skoda, pe care l-a acroşat în depăşire, intrând in coliziune frontală cu un alt autoturism Opel. În Cielo se aflau şoferul şi două persoane, pe bancheta din spate, care în urma impactului au decedat”, a declarat Cătălin Dochia, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj.

Conducătorul auto vinovat de producerea accidentului, în vârstă de 25 ani, se îndrepta spre Craiova pentru a ajunge la serviciu. Pe drum, el a luat în maşină doi bărbaţi care făcuseră autostopul pentru a merge la muncă şi care au murit în accident.

Şoferul a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova, împreună cu o craioveancă de 44 ani, aflată la volanul autoturismului Opel. Şi femeia se afla în drum spre locul de muncă, aflat în comuna Valea Stanciului.

Pasagerii din cel de-al treilea autoturism nu au suferit răni, maşina având avarii minore.

Pe numele conducătorului auto vinovat de producerea accidentului a fost întocmit dosar penal pentru ucidere şi vătămare corporală din culpă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri