Doi bărbaţi din Dâmbovița au fost grav răniţi în urma exploziei unui rezervor de maşină

Data actualizării: Data publicării:
foto smurd

Doi bărbaţi au fost grav răniţi, duminică seară, în judeţul Dâmboviţa în urma exploziei unui rezervor de la o maşină, accidentul având loc în timp ce cei doi efectuau lucrări la autoturismul respectiv. Victimele au suferit arsuri de gradul doi şi trei pe mâini, faţă şi torace, urmând să fie preluate de un elicopter SMURD pentru a fi duse la o unitate medicală, scrie News.ro.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dâmbovţa, pompierii au fost solicitaţi să intervină duminică seară în localitatea Gura Şuţii după ce două persoane au fost rănite în urma exploziei unui rezervor al unei maşini.

La faţa locului s-a deplasat o autospecială de stingere, un echipaj de descarcerare şi mai multe ambulanţe, fiind solicitat şi sprijinul unui elicopter SMURD.

Pompierii au stabilit că doi bărbaţi efectuau lucrări la un autoturism parcat într-o curte, iar la un moment dat rezervorul acestuia a explodat, iar cei doi au suferit arsuri de gradul doi şi trei pe torace, mâini şi la nivelul feţei.

De asemenea, în urma exploziei, maşina a luat foc, pompierii intervenind şi pentru stingerea flăcărilor.

Cei doi bărbaţi au fost transportaţi pe stadionul din localitate pentru a fi preluaţi de elicopterul SMURD şi duşi la o unitate medicală pentru îngrijiri de specialitate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri