Doi bărbați sunt cercetați de DIICOT pentru trafic de droguri, după ce au fost prinși în flagrant cu 3,5 kilograme de canabis

Data publicării:
Canabis
Foto: Profimedia

Doi bărbați, în vârstă de 39 și 64 de ani, sunt cercetați de procurorii DIICOT pentru trafic internațional de droguri de risc și trafic de droguri de risc, după ce au fost prinși în flagrant, în prima zi a anului 2026, în timp ce ridicau un colet ce conținea 3,5 kilograme de canabis.

Potrivit unui comunicat transmis vineri, 2 ianuarie 2026, de DIICOT – Serviciul Teritorial Iași, în 1 și 2 ianuarie, procurorii au dispus reținerea celor doi inculpați, aceștia fiind cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic internațional de droguri de risc și trafic de droguri de risc.

Anchetatorii au transmis că, la sfârșitul anului 2025, bărbații ar fi procurat, în scopul comercializării, aproximativ 3,5 kilograme de canabis, pe care le-ar fi introdus în România din Spania, prin intermediul unei firme de curierat.

„În ziua de 01.01.2026, inculpații au fost prinși în flagrant, în municipiul Iași, la scurt timp după ce au ridicat coletul în care se afla drogul de risc”, au precizat reprezentanții DIICOT.

Ulterior, procurorii au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, în urma căruia au fost identificate și ridicate alte cantități de canabis, grindere, obiecte purtând urme de substanță, precum și alte mijloace de probă relevante pentru cauză.

Cei doi inculpați urmează să fie prezentați judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalul Iași, cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Ancheta este în desfășurare.

Editor : A.D.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum a evoluat averea lui Sorin Grindeanu în ultimii 10 ani. Analiza completă a veniturilor și proprietăților
Digi FM
Ce a răspuns Ozana Barabancea când a fost întrebată cum se simte fiul ei, care a făcut infarct la doar 24 de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Oana Radu, într-o rochie cu un decolteu imposibil de ignorat după ce a vorbit despre lupta cu kilogramele în...
Film Now
Actriţe care au jucat rolul reginei Elisabeta a II-a. Cine a semănat cel mai bine cu ea?
Adevarul
Termocentrala Paroșeni, inaugurată acum 70 de ani. Ce se va întâmpla cu vechiul colos energetic după...
Newsweek
Pensiile vin cu întârziere în luna mai. În ce zile pensionarii vor primi ajutoarele de 500 de lei la pensie?
Digi FM
Premierul Bolojan, în şedinţa PNL: „E greu să fii credibil, dacă ţii de cutiile de pantofi, penthouse-uri şi...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Patru lucruri pe care le poți face pentru a-ți proteja vederea odată cu înaintarea în vârstă, potrivit unui...
Digi Animal World
Momentul când un grup de șerpi iese din hibernare, surprins de un angajat al unui parc. Imaginile sunt virale
Film Now
Denise Richards, mesaj sfâșietor după moartea fostului ei iubit, Patrick Muldoon: „Nu-mi pot imagina viața...
UTV
Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit civil. Vezi imaginile de la eveniment