Domeniul de la Balc a rămas fără miliardari

Data actualizării: Data publicării:
balc fara vanatoare

După mai bine de 10 ani, s-a așternut liniștea peste domeniul de la Balc. Tradiționala partidă de vânătoare organizată de Ion Țiriac a fost mutată în acest an din Bihor în Caraș-Severin. Localnicii din Balc recunosc că le vor lipsi nu atât recompensele oferite de cel mai bogat român pentru participarea la vânătoare, cât mai ales prezența miliardarilor prezenți an de ani, pe domeniul din comuna bihoreană.

"Timp de 11 ani, Ion Ţiriac împreună cu invitaţii săi au vânat pe domeniul de la Balc care începe în spatele acestor porţi şi se întinde pe o suprafaţă de peste o mie de hectare. Anul acesta însă celebra partidă de vânătoare a avut loc într-o localitate din judeţul Caraş- Severin", a relatat Anca Deac, reporter Digi24 Oradea.

Mai exact, în Ersig, unde omul de afaceri a achiziționat, în urma cu trei ani, de la Prințul Paul, peste 700 de hectare de padure. Localnicii din Balc, locul în care ani la rând au ajuns magnați din toata lumea, au rămas doar cu amintirea iernilor când erau angajați ca și gonași la partida de vânătoare a miliardarilor.

"- Şi ce primeaţi în schimb pentru munca prestată?
- Bani, da.
- Cât era ziua?
- 50 de lei era.
- Şi carne de mistreţ la schimb?
- La urmă, când era gata vânătoarea, o ducea la analiză să nu pierim şi apoi ne dădea câte 2-3 kilograme", spune un localnic.

"- Erau mulţi oameni din sat?
- Da, erau şi la transport, alţii în goană, alţii la recuperat, trăgeau porcii din pădure, de acolo."

Localnicii din Balc regretă că vânătoarea nu mai are loc la ei în sat și spun că au rămas cu o mare nemulțumire: drumul pe care au circulat bogații lumii a rămas plin de gropi.

"Nu suntem mai săraci, avem noi carne și porci și bani. Numai că tot au fost buni, că au fost oameni cărora le-a plăcut."

În schimb, primarul Arsenie Maroșan continuă să spere că bogații lumii vor reveni la Balc: "În primul rând popularitatea comunei Balc prin prezenţa domnului Ion Ţiriac şi a invitaţiilor dânsului aici. Sperăm că va veni anul viitor, la începutul anului, fondul de vânătoare este şi acum, îl avem."

Partidele de vânatoare organizate de Ion Țiriac au devenit faimoase mai ales datorita oamenilor de afaceri cu averi impresionante care au fost prezenți an de an.

Reporter: Anca Deac
Operator: Gabor Szilagyi
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri