Dorin Cioabă s-a vindecat de COVID-19. La predica de duminică le-a cerut romilor să folosească măști și dezinfectant

Data publicării:
dorin cioaba, regele romilor, cu coroana de aur pe cap
Dorin Cioabă Foto: Agerpres

Autointitulatul rege al romilor, Dorin Cioabă, s-a vindecat de COVID-19 şi, duminică, a predicat la biserica din comunitatea sa cu mască şi le-a transmis celor prezenţi că este important să se ferească de noul coronavirus, pentru că "nu e de joacă", scrie Agerpres.

Dorin şi soţia sa, Sighişoara Cioabă, au fost internaţi două zile, cu COVID-19, la Spitalul de Pneumoftiziologie din Sibiu, după care au stat acasă în izolare, până vineri. Duminică, Dorin Cioabă, care este şi pastor al romilor, a predicat în biserica aflată în apropierea casei sale, cu mască pe faţă şi obligându-i şi pe ceilalţi enoriaşi să poarte masca şi să folosească dezinfectantul.

"Toată lumea a venit cu mască. Toată lumea a folosit dezinfectanţi. (...) Le-am zis 'vă rog să păstraţi distanţa'. Le-am aşezat scaunele la anumită distanţă. Să îşi pună masca. Chiar dacă nu ştiu că am fost bolnav, le-am zis că trebuie să ne protejăm. Şi mie îmi e frică după câte am trecut. Acum nu le mai accept să stea acolo fără mască. Şi eu am predicat cu mască, ca să le dau un exemplu", a declarat Dorin Cioabă.

Liderul romilor de la Sibiu spune că "nu e de joacă" şi toată populaţia trebuie să se protejeze de noul coronavirus.

Dorin Cioabă afirmă că el a avut "o formă uşoară" a bolii, pe care a luat-o de la alţi romi, când a fost la stabor, o judecată ţigănească. El a adăugat că toţi romii care au fost prezenţi la acel stabor s-au vindecat de COVID-19.

Editor: Cristina Iancu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri