Dosare penale după ce doi șoferi prinși de sistemul E-Sigur au declarat alte persoane decât cele aflate la volan

Data publicării:
Radar din cadrul sistemului e-Sigur.
Radar din cadrul sistemului e-Sigur. Foto: Poliția Română/ Facebook

Poliţiştii Direcţiei Rutiere, din cadrul centrului E-SIGUR, s-au sesizat din oficiu cu privire la infracţiunea de fals în declaraţii, în cazul a doi conducători auto înregistraţi în cadrul noului sistem de monitorizare a traficului, implementat la nivel naţional.

Aceştia fuseseră înregistraţi foto-video în timp ce depăşeau limita legală de viteză, dar au fost declarate, în mod fals, alte persoane ca fiind cele care conduceau.

Cei doi conducători auto au fost detectaţi de aparatul radar montat pe trepied, pe Drumul Naţional 2, în judeţul Suceava, conducând peste limita legală de viteză instituită pe acel tronson de drum.

Ce s-a întâmplat

Conform procedurii, poliţiştii au solicitat proprietarilor autoturismelor să le fie comunicată identitatea celor doi şoferi, detectaţi cu aparatul radar cinemometru de tip TruCAM II, în cadrul programului E-SIGUR.

În ambele cazuri, analiza înregistrărilor foto/video a relevat faptul că la volan se aflau persoane de sex masculin. Însă, proprietarii autovehiculelor au transmis, în mod fals, faptul că autoturismele erau conduse de persoane de sex feminin. Ca urmare a acestui fapt, poliţiştii au întocmit două procese-verbale de sesizare din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunilor de fals în declaraţii. În aceste cazuri, verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor.

Poliția anunță că de la 1 martie sistemul E-SIGUR este operaţional la nivelul întregii ţări. Radarele sunt amplasate în zonele cu risc rutier, înregistrările fiind ulterior analizate. Abaterile sunt sancţionate potrivit legii, după identificarea conducătorului auto. Procesul-verbal este comunicat la domiciliul acestuia, fără a fi necesară oprirea în trafic.

Acest sistem presupune monitorizarea traficului rutier prin colectarea de date cu ajutorul dispozitivele radar, tip pistol, din dotarea structurilor de Poliţie Rutieră. Radarele de tip TruCAM II sunt amplasate în afara părţii carosabile, montate pe trepied, la loc vizibil.

Editor : S.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Petre Roman la 80 de ani și ce pensie încasează lunar. Ipostaza rară în care a fost surprins fostul...
Digi FM
Probleme pentru Adriana Iliescu, femeia care a devenit mamă la 66 de ani. Se judecă de peste 20 de ani cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Un rol celebru, o dependență dezastruoasă, Demi Moore și Madonna. Povestea din culisele Hollywoodului...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Tommy Lee Jones, prima apariție pe covorul roșu la mai bine de nouă luni de la moartea fiicei sale. Ethan...
Adevarul
Un zimbru de aproape o tonă a fost găsit fără cap la Măgura Ilvei. Ce suspiciuni au autoritățile în legătură...
Newsweek
Un pensionar va primi o creștere de 1.400 lei a pensiei. Instanța a decis că a muncit în condiții speciale
Digi FM
Prăjitură cu mere și scorțișoară. Rețeta simplă, pufoasă și aromată, perfectă pentru zilele reci
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mormântul lui Tutankhamon ar putea ascunde un secret vechi de peste 3.300 de ani. Descoperirea care ar putea...
Digi Animal World
Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai...
Film Now
Joe Manganiello rupe tăcerea despre anii cu Sofia Vergara: "Eram din ce în ce mai bolnav". Ce acuzații îi...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”