Două persoane au ajuns la spital după o deratizare într-un bloc din Suceava

Data publicării:
EVACUARE BLOC SOCIAL
FOTO: INQUAM PHOTOS - Virgil Simonescu

Două persoane, soț și soție, au fost duse la spital, sâmbătă, în urma unei acțiuni de deratizare pe scara unui bloc din Suceava. Potrivit ISU, pe scară sunt 18 apartamente, însă la 15 nu a răspuns nimeni. Nu s-a impus evacuarea locatarilor.

ISU Suceava a transmis, sâmbătă, că doua persoane au reclamat că se simt rău, în urma unei acțiuni de deratizare pe casa scării unui bloc, din orașul Suceava.

„Cele două persoane au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare. S-a intervenit la fața locului cu o ambulanță SMURD TIM și una SAJ, precum și echipajul CBRN. În măsurătorile efectuate nu s-au găsit valori pozitive la substanțe toxice”, au transmis reprezentanții ISU Suceava.

Potrivit acestora, pe scara blocului sunt 18 apartamente, iar după monitorizare, la 15 dintre ele nu a răspuns nimeni, iar la alte două, persoanele din interior au declarat că nu au probleme.

Astfel, doar cele două persoane transportate la spital, soț și soție, au acuzat stări de rău.

„S-a ventilat casa scării, iar în momentul de față nu sunt alte probleme”, mai spun cei de la ISU Suceava.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce studii are Irina Tănase și unde lucrează în prezent. Fosta parteneră a lui Liviu Dragnea pare că s-a mutat...
Digi FM
Boris Becker, tandru cu soția cu 22 de ani mai tânără. Lilian, superbă în costum de baie, la mai puțin de un...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată viața lui Cheloo departe de București. S-a retras la Breaza de aproape 20 de ani: "N-aș vrea să mă...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Vin Diesel, fotografie rară cu fiica sa de 11 ani. Ce spune actorul despre rolul de tată: „Mă completează”
Adevarul
Orașul din România unde metrul pătrat de apartament a trecut de 3.000 de euro. Cât de mare este diferența...
Newsweek
Un pensionar obligă Casa de Pensii să îi recunoască 7 ani munciți în grupa a II-a. Ce bani în plus va primi?
Digi FM
Angelina Jolie și-a vândut casa din LA. Unde și-ar dori să trăiască și cine este vedeta care a cumpărat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cum s-a schimbat viața unei tinere după ce a ales să nu mai folosească telefonul zece zile: „Am simțit cum mă...
Digi Animal World
Cățelul tău mușcă atunci când vă jucați? Greșeala pe care o fac mulți stăpâni fără să-și dea seama
Film Now
Cum arată Sigourney Weaver în 2026 la 77 de ani. Azi este ziua ei
UTV
Bărbatul care a mers pe jos în jurul lumii s-a întors în țara natală. Călătoria sa a început în 1998