Două tone de carne și produse din carne de porc din Ungaria, puse sub sechestru într-un depozit din Timiş

Data publicării:
Misconceptions Surrounding Eating Pork And The Swine Flu Lower Hog Prices
Foto: GettyImages

Nouă alertă alimentară în ţara noastră, de data aceasta la carne de porc. Două tone de carne şi produse din carne, care provin din Ungaria, dintr-o zonă cu restricţii din cauza pestei porcine, au fost confiscate dintr-un depozit din Timişoara. Ştampilele neconforme pentru comerţul intracomunitar sunt cele care i-au dat de gol pe suspectii de fraudă alimentară. Produse precum jumări, cârnaţi şi slănină, aduse din depozitul de la Timişoara, au fost găsite şi într-un magazin din București. Nu se ştie câte au fost deja vândute sau consumate.

Directorul Direcţiei de Sănătate Veterinară şi Siguranţa Alimentelor Timiş, Adrian Popa, a declarat, pentru News.ro, că 1.260 de kilograme de carne a fost sechestrată în Timiş.

Carnea provine din Ungaria, cel mai probabil din zone unde a fost confirmată pesta porcină.

„A fost sechestrată în unitate întreaga cantitate de carne. De asemenea, s-a aplicat o sancţiune contravenţională de 2.000 de lei pentru etichetare necorespunzătoare şi se face o anchetă în comun cu Poliţia. Practic, în loc să fie marcată cu ştampila ovală de sănătate, o parte din carne nu a fost însoţită de ştampilă sau avea marca dreptunghiulară, ceea ce înseamnă că e de consum intern”, a declarat Adrian Popa.

Potrivit sursei citate, 400 de kilograme din transportul de carne și produse din carne de porc au fost distribuite la Arad, Oradea şi Bucureşti.

Directorul DSVSA Timiş mai spune că urmează să fie analizată întreaga cantitate de carne pentru a se stabili dacă există vreun risc, iar tot ce este în neregulă va fi neutralizat.

Sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri