După aproape 15 ani fără recepție, PMB anunță lucrări la Pasajul Basarab. Când ar putea începe reparațiile

Data publicării:
BUCURESTI - PASAJ BASARAB - VOLUNTARI - CURATENIE - 3 SEPT 2022
Pasaj Basarab. Inquam Photos / George Călin

Pasajul Basarab, unul dintre cele mai importante noduri rutiere din Capitală, ar putea intra în sfârșit în reparații, după aproape 15 ani în care nu a fost recepționat oficial. Primăria Municipiului București anunță că intervențiile sunt în fază de pregătire, iar lucrările propriu-zise ar putea începe în luna iunie și să fie finalizate până în decembrie 2026.

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, s-a întâlnit joi cu reprezentanţii constructorilor şi au stabilit detaliile privind paşii care urmează, informează PMB, miercuri, pe pagina sa de Facebook.

„După finalizarea proiectării, vor fi stabilite costurile, cine va face supervizarea lucrărilor şi deadline-ul lor. În luna mai, putem avea gata avizele şi autorizaţia de construire. Lucrările propriu-zise ar putea fi demarate în luna iunie şi finalizate până în decembrie 2026”, transmite PMB.

În 2023 s-a realizat o expertiză tehnică asupra stării pasajului, în care s-au consemnat toate problemele, iar expertiza a fost actualizată anul trecut, precizează municipalitatea.

Intervenţiile se vor împărţi între constructor (care va trebui să repare deficienţele de execuţie) şi PMB (care remediază ceea ce s-a degradat din cauza lipsei mentenanţei). Tot constructorul şi-a asumat realizarea proiectului tehnic în integralitate, pentru toate categoriile de lucrări, menţionează Primăria Capitalei.

„De aproape 15 ani este într-o situaţie incertă. A fost dat în folosinţă în 2011 - 2012, dar fără să i se fi făcut recepţia, motiv pentru care nu a putut fi întreţinut. În lipsa mentenanţei, s-a degradat. Sistemul de ape pluviale, scările, rampe, rosturile, lifturile, trotuarul rulant, elementele de semnalizare, dar şi structura în sine a pasajului, toate au acum nevoie de reparaţii”, transmite PMB.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

În luna mai 2024, fostul primar general al Capitalei Nicuşor Dan declara că vor fi necesare aproximativ 130 de milioane de lei în vederea aducerii Podului Basarab la standarde şi realizarea recepţiei.

El sublinia că recepţionarea ar fi trebuit realizată în urmă cu zece ani, astfel încât să fie evitate discuţii ulterioare privind cui revine responsabilitatea unor deteriorări.

„Podul Basarab trebuia recepţionat în momentul în care s-a dat în folosinţă, aşa cum am făcut noi cu Podul Doamna Ghica. Nu s-a întâmplat, iar atunci procedura administrativă este să faci o expertiză ca să îţi spună ce mai este de făcut la pod, astfel încât el să fie în standarde şi să poţi să faci o recepţie. Acum, discuţia foarte lungă este: din toate lucrurile de care mai ai nevoie, de exemplu deteriorarea parapetului, ele vin din cauză că nu le-a făcut constructorul la timpul potrivit sau că au trecut anii şi oricum s-ar fi stricat? De aceea e bine să faci recepţia după ce ai terminat lucrarea şi nu zece ani după”, spunea Nicuşor Dan.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poți conduce dacă ai diabet? Situațiile în care dreptul de a conduce poate fi restricționat și ce spune legea...
Digi FM
Reacție dură în online: De ce speră Dan Negru ca acest Campionat Mondial să fie un eșec total
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
"Sirena apelor" în oaza ei de relaxare. Delia, în costum de baie, cu perucă verde, la piscina de pe terasa...
Film Now
Top 10 filme despre fotbal și fotbaliști. Cele mai bune producții de văzut în timpul Cupei Mondiale. TRAILERE
Adevarul
Controversele din jurul noii grile de salarizare reapar în spațiul public. Cât ar putea ajunge salariile...
Newsweek
Anunț de la Casa de Pensii așteptat de 2.500.000 pensionari. „Am trimis banii”. Când intră pensia pe card?
Digi FM
Cine e milionarul de 58 de ani cu care a fost pozată Simona Halep în Mykonos. În ultimul timp s-a vorbit tot...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Apa alcalină, noul "elixir al sănătății" promovat de vedete. Ce spun medicii despre beneficiile reale și...
Digi Animal World
De ce se linge pisica imediat după ce o mângâi? Motivul real este diferit de ceea ce crezi
Film Now
N-a mai vrut să audă de Hollywood ani întregi, dar a revenit în forță. Cum arată Joan, sora lui John Cusack...
UTV
Fiica Angelinei Jolie și a lui Brad Pitt renunță la numele Pitt. Zahara este al treilea copil care face acest...