După o iarnă în care bucureștenii au reclamat că au stat în frig în case, Termoenergetica anunță că se închide căldura de marți

Data actualizării: Data publicării:
mana pe calorifer
Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) anunţă că de marți, 18 aprilie, va opri progresiv furnizarea energiei termice. Foto: Profimedia Images

Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) anunţă că de marți, 18 aprilie, va opri progresiv furnizarea energiei termice, în condițiile în care timp de trei zile consecutive au fost peste 10 grade Celsius în timpul nopții.

Termoenergetica a anunțat astfel încheierea sezonului de încălzire 2022 – 2023.

Argumentul adus este articolul 117 din Regulamentul pentru furnizarea şi utilizarea energiei termice, modificat prin H.G. 337/2018, care precizează că "oprirea încălzirii se face după trei zile consecutive în care temperatura medie a aerului exterior depăşeşte +10 grade Celsius, între orele 20.00 – 06.00".

Astfel, începând cu data de 18 aprilie, vor fi iniţiate procedurile de oprire a furnizării energiei termice pentru încălzire către consumatorii racordaţi la sistemul centralizat de termoficare din Municipiul Bucureşti.

Oprirea agentului termic pentru căldură va fi făcută progresiv, prin reducerea temperaturii de livrare şi prin închiderea instalaţiilor către consumatori, efectele fiind resimțite pe tot parcursul următoarelor 72 de ore.

Potrivit companiei, "reducerea progresivă a temperaturii de livrare oferă posibilitatea de a furniza căldură pe timpul nopții în următoarele trei zile, până la stabilizarea temperaturilor exterioare.

Asociațiile de proprietari care doresc închiderea vanelor din subsolul imobilelor, pot solicita în scris acest lucru, prin reprezentanţii legali, la registratura instituției din strada Cavafii Vechi nr. 15, la secţiile de termoficare de sector, sau prin e-mail la adresa relatii@cmteb.ro.

De la măsura opririi furnizării agentului termic pentru încălzire fac excepţie obiectivele speciale – spitale, creşe, şcoli, grădiniţe, etc. – în cazul cărora sistarea serviciilor de încălzire se va face la solicitarea scrisă a reprezentanților legali ai acestor instituții.

Clienții au la dispoziție informații prin mesajele preînregistrate la numărul de telefon 031.9442 sau alte detalii la 0800.820.002, precum și prin aplicația Termoalert. Serviciul Marketing, Comunicare şi Relaţii Publice.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine moștenește locuința dacă proprietarul moare fără testament. Situațiile care îi surprind pe mulți români
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Acum 20 de ani voia să divorțeze de soție, azi îi e mai recunoscător ca oricând. Snoop Dogg: "Mi-am dat seama...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Soția lui Ben Stiller a rupt tăcerea despre presiunile de la Hollywood. I s-a cerut să slăbească pentru un...
Adevarul
Cum îi ajutăm pe copii să accepte că vacanța s-a terminat. Psiholog: „Validați emoția, însă fără să negociați...
Newsweek
Când se plătesc pensiile, alocațiile, indeminzațiile, ajutorul de incluziune în septembrie? Lista completă
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă folosești produse de înfrumusețare expirate. Lucrurile la care să fii atent, pe...
Digi Animal World
Un rechin a regurgitat un arici viu și nevătămat, în fața unor cercetători: „Am reușit să fac o singură poză”
Film Now
Sandra Bullock, declarație rară despre viața amoroasă, la trei ani de la moartea iubitului. Ce i-a spus fiica...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”