Ce a decis ECOFIN privind procedura de deficit excesiv aplicată României

Data actualizării: Data publicării:
drapelul ue
Drapelul Uniunii Europene. Foto: Profimedia

Consiliul Uniunii Europene a anunțat, vineri, că „a adoptat astăzi o nouă decizie prin care constată că România nu a luat măsuri eficiente ca răspuns la recomandările” privind reducerea defictului bugetar. Anterior anunțului oficial, potrivit unui draft de decizie obținut de Digi24, consiliul miniştrilor responsabili de finanţe şi economie din statele UE pusese în discuție o serie de recomandări pentru România prin care era stabilit termenul de 15 octombrie 2025 pentru ca Bucureștiul să vină cu acțiuni eficiente și să prezinte măsurile necesare care să asigure corectarea în timp util a deficitului excesiv.

ACTUALIZARE 16.00 Consiliul Uniunii Europene a anunțat vineri după-amiază că „a adoptat astăzi o nouă decizie prin care constată că România nu a luat măsuri eficiente ca răspuns la recomandările Consiliului” privind reducerea defictului bugetar.

„La 3 aprilie 2020, Consiliul a inițiat o procedură de deficit excesiv împotriva României, în vederea eliminării deficitului excesiv al acesteia. Cu toate acestea, România continuă să înregistreze deficite publice ridicate, care depășesc valoarea de referință de 3% stabilită în tratate. Prin urmare, Consiliul a adoptat astăzi o nouă decizie prin care constată că România nu a luat măsuri eficiente ca răspuns la recomandările Consiliului. Cheltuielile nete au crescut mult mai rapid decât se recomandase, ceea ce a condus la menținerea unui deficit public ridicat și pune în pericol corectarea în timp util a deficitului excesiv al României până în 2030. Decizia de astăzi deschide calea pentru posibile măsuri suplimentare în cazul în care România nu ia măsuri rapide pentru a-și reduce dezechilibrele bugetare”, scrie în comunicatul dat publicității de Consiliul UE.

ACTUALIZARE 14.00 ECOFIN ar putea acorda României o păsuire, până la 15 octombrie, privind prezentarea planului de reducere a deficitului. Consiliul ar putea emite trei recomandări pentru Guvernul de la București, după cum reiese dintr-un draft de decizie intrat în posesia Digi24:

  • România trebuie să se asigure că rata nominală de creștere a cheltuielilor nete nu depășește o serie de valorile maxime stabilite
  • România trebuie, prin urmare, să pună capăt situației de deficit excesiv până în 2030.
  • Consiliul stabilește termenul de 15 octombrie 2025 pentru ca România să ia măsuri eficiente și să prezinte măsurile necesare pentru a asigura corectarea în timp util a deficitului excesiv. Ulterior, România ar trebui să raporteze progresele înregistrate în punerea în aplicare a prezentei recomandări cel puțin o dată la șase luni, în primăvară, în contextul raportului său anual de progres, și în toamnă, până la 15 octombrie, până la corectarea deficitului excesiv.

Anunțul oficial va fi făcut în această după-amiază.

Știrea inițială

ECOFIN, consiliul miniştrilor responsabili de finanţe şi economie din statele UE, va aviza avineri recomandarea din 4 iunie a Comisiei Europene care constată că România, stat aflat în procedură de deficit excesiv, nu şi-a respectat angajamentul din planul fiscal şi nu a luat măsuri eficiente pentru reducerea deficitului bugetar conform obiectivului, arată documente ale CE, conform Profit.ro, transmite News.ro.

Statul român este reprezentat la ECOFIN de un secretar de stat din Ministerul Finanţelor, dar România nu are drept de vot în privinţa procedurii de deficit excesiv care o vizează.

România rămâne cu timp tot mai puţin pentru a adopta prin lege sau ordonanţă măsurile de ajustare bugetară astfel încât să fie trimise către Comisia Europeană săptămâna următoare, înainte de termenul limită de 30 iunie.

Este esenţial ca măsurile să fie trimise în timp util la Bruxelles pentru a trece de comisiile tehnice astfel încât să ajungă pe masa ECOFIN pe 8 iulie.

Secretarul de stat în Ministerul Finanţelor, Alin Andrieş, care participă, la Luxemburg, la reuniunea Consiliului Afaceri Economice şi Financiare (ECOFIN) a precizat, joi seara, că nu va prezenta niciun plan de măsuri fiscale deoarece, pentru a putea fi prezentat, acesta trebuie să fie adoptat de Guvern sau de Parlament.

„În acel context în care este legiferat, se poate prezenta Comisiei Europene. Bineînţeles că totul se discută pe măsuri adoptate, fiindcă măsuri discutate sau măsuri posibile există o multitudine”, a explicat Andrieş, la Digi 24.

„Miniştrii vor fi invitaţi să aprobe acţiuni suplimentare în cadrul procedurilor de deficit excesiv pentru două state membre - România şi Belgia. În special, se aşteaptă ca Consiliul ECOFIN să adopte o decizie care să stabilească faptul că România nu a luat măsuri eficiente pentru a-şi reduce deficitul excesiv, deschizând calea pentru posibile măsuri suplimentare dacă această ţară nu ia măsuri rapide pentru a-şi reduce dezechilibrele fiscale. Aceasta vine în urma unei recomandări anterioare a Consiliului care recomanda ca România să pună capăt situaţiei sale de deficit excesiv până în 2030. Pentru Belgia, Comisia a propus o recomandare revizuită pentru a-şi pune capăt deficitului excesiv până în 2029. Se aşteaptă ca ECOFIN să decidă cu privire la acţiunile suplimentare din cadrul procedurii de deficit excesiv, care decurg din recomandările Comisiei din Pachetul de primăvară 2025, în cadrul următoarei sale reuniuni din 8 iulie 2025”, arată acum Comisia Europeană, înainte de şedinţa ECOFIN.

Şedinţa ECOFIN de pe 8 iulie, pentru care România trebuie să trimită măsurile luate până la final de iunie (30 iunie), este foarte importantă pentru că este ultima înainte ca instituţiile UE să intre în pauza de vară. Ulterior, următoarea şedinţă ECOFIN este programată abia pe 10 octombrie.

O evaluare bună la ECOFIN de pe 8 iulie, care să constate că noile măsuri luate de România sunt eficiente şi suficiente pentru a ţine deficitul în traiectoria asumată, ar poziţiona România bine pentru evaluările agenţiilor de rating din august şi septembrie (ambele anterioare şedinţei ECOFIN de pe 10 octombrie.

Reprezentanţi şi lideri ai PSD, PNL, USR şi UDMR au discutat în ultimele săptămâni posibile măsuri care sp fie adoptat de către un guvern format de o coaliţie a celor patru partide. Discuţiile tehnice nu au dus la rezultate concrete, în mare fiecare partid adăugând pe listă propriile propuneri. Săptămâna aceasta, deşi păreau că discuţiile se apropie de un acord, cu susţinerea lui Ilie Bolojan, preşedintele PNL, ca premier, demersurile pentru fomarea noului guvern au intrat din nou în impas după ce Bolojan şi preşedintele României, Nicuşor Dan, nu s-au înţeles asupra includerii majorării TVA în pachetul cu măsuri care ar urma să fie adoptat pentru stabilizarea bugetului. Dan nu are atribuţii în stabilirea politicii fiscale, acestea aparţinând Guvernului şi Parlamentului, dar a promis în campania electorală că în mandatul său nu va creşte TVA.

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Facultatea din România la care nu mai vrea nimeni să înveţe. A pierdut aproape jumătate din studenţi
Digi FM
Dan Negru, reacție virală din vacanța în Turcia după ce a ajuns la un resort all inclusive: „Și noi, românii...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Noua regină a muzicii pop știe și marketing. Zara Larsson și-a promovat colecția de costume de baie purtând-o...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
"Sunt în stare de șoc și plâng tot timpul". Minnie Driver a trecut printr-un accident teribil în Franța...
Adevarul
„Mi-a aruncat numărul în prăpastie”. Pățania unui turist român în Thassos: a parcat într-o zonă unde era...
Newsweek
Românii plătesc cele mai mari contribuții la pensie, dar au printre cele mai mici pensii în UE. De ce?
Digi FM
Ioana Țiriac, vacanță de lux în Saint-Tropez. Cât costă o singură noapte la hotelul cu aspect de castel ales...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Canicula pune presiune pe inimă. 5 simptome care nu trebuie ignorate niciodată, potrivit unui cardiolog
Digi Animal World
Cele mai răsfățate pisici din lumea vedetelor: de la Calippo a lui Ed Sheeran la Meredith Grey a lui Taylor...
Film Now
Morgan Freeman nu se ascunde când vine vorba de bani: „Dacă plătesc suficient”, un scenariu slab nu mai...
UTV
Gina Pistol a vorbit pentru prima dată despre relația cu tatăl ei. Cum i-a schimbat viața fiica sa, Josephine