280.000 de euro, bursă pentru o elevă din România: Paula Dozsa va studia la Universitatea din New York, după ce a impresionat cu un eseu

Data publicării:
paula dozsa

280.000 de euro pentru un eseu scris de o tânără din România: după ce Paula Dosza, elevă în clasa a XII-a la Liceul Tudor Vianu din Capitală, a relatat cum s-a născut pasiunea ei pentru scris într-o compunere de mai puţin de o pagină A4, Universitatea din New York îi oferă o bursă de 70.000 de euro pe an, timp de patru ani. În acest timp, Paula poate studia orice materie îşi doreşte.

Foto: Facebook

Visul american va deveni realitate pentru eleva de clasa a XII-a care va studia la Universitatea din New York. Şi-a plătit biletul all inclusive cu eseul solicitat de instituţia de învăţământ pentru admitere.

Paula ştia că pentru americani contează modul în care te implici în comunitate, aşa că şi-a pornit povestea de la o experienţă de voluntariat: „Eram la un centru social şi era un băieţel care a început să scrie primul lui eseu în engleză. Şi mi-am amintit de experienţa mea, când scriam primul meu eseu în engleză, de privirea pe care (copiii) o au când descoperă ceva nou şi de satisfacţia pe care o primeşti când ajuţi pe cineva să descopere”, povesteşte ea.

În mai puţin de o pagină, le-a povestit americanilor toată viaţa ei. „Povestea cum a învăţat să scrie, în primul paragraf, cum a învăţat să facă asocieri între litere şi cuvinte, după aceea povestea cum a învăţat să scrie la calculator, cum a început să facă extracuriculare, să facă subtitrări pentru filme, apoi să facă voluntariat”, explică şi Sânziana Medvetchi, consilier pentru studii în SUA.

Paula a ales sistemul de învăţământ american pentru că îi dă şansa de a se descoperi pe sine, consideră ea. În primii doi ani, de exemplu, poate încerca orice curs, fără să îşi aleagă neapărat o specializare. „Cursurile din primul an nu se trec în foaia matricolă. De exemplu, dacă vrei să faci ceva ce nu ai mai făcut până acum, dar ţi-e frică pentru că poate iei notă mică şi n-o să arate bine după aceea, tu trebuie doar să treci acel curs, nu contează ce notă iei”, explică ea.

Doar 1% dintre tinerii care se înscriu la New York University sunt acceptaţi. Instituţia are o reţea de facultăţi răspândite în 13 ţări.

Paula vrea să studieze informatică sau economie. Bursa îi va acoperi costurile de şcolarizare, cazare, asigurare medicală, dar şi drumurile dus-întors către România, banii de buzunar, inclusiv excursii oriunde în lume, la sfârşit de săptămână.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri