ANOSR, apel de mobilizare pentru tinerii și studenții din România: „Nu votezi, nu contezi”

Data publicării:
studenti protest greva mediafax-1

Alianţa îi îndeamnă pe studenţi să voteze, indiferent dacă au ales să meargă acasă în mini-vacanţă primită în aceste zile sau dacă au rămas în centrul universitar în care studiază.

Mesajul vine să încheie campania de instigare la vot „Nu votezi, Nu contezi”, care a angrenat mai bine de 560 de mii de studenţi şi tineri care au urmărit sau au comentat mesajele transmise de studenţi pe evenimentul de facebook al campaniei.

În urma demersului ANOSR şi al unei mobilizări extraordinare a organizaţiilor studenţeşti în centrele universitare din ţară, dar şi a numeroaselor campanii de instigare la vot desfăşurate în mediul online, pentru prima oară în istoria recentă a României participarea studenţilor a fost resimţită şi discutată de către majoritatea partidelor politice înscrise în cursa prezidenţială, semn că generaţia tânăra începe să devină un bazin electoral demn de luat în seama şi care poate influenţă decisiv rezultatul final.

Cu toate acestea, deşi studenţii au participat în număr mare la vot în primul tur al alegerilor desfăşurat pe 2 noiembrie, au fost şi unele probleme în organizarea alegerilor, fapt ce a inhibat şi descurajat unii tineri să voteze.

Problemele au fost în special legate de numărul puţin de declaraţii pe propria răspundere de care aveau nevoie studenţii pentru a vota pe liste suplimentare în secţiile de votare din afară oraşului lor de domiciliu şi de cozile mari de la secţiile de votare de lângă campusurile studenţeşti.

ANOSR a publicat pe site-ul campaniei modelul de declaraţie pe propria răspundere care poate fi completat de studenţi şi ulterior folosit la procesul de vot, cu condiţia să fie datat şi semnat în cadrul secţiei de votare.

Federaţia speră că acest lucru, cumulat cu vacanţă care a permis multor studenţi să meargă acasă, să elimine problemele care au existat în turul I şi să permită tuturor studenţilor să voteze.

Pe de altă parte, ANOSR le atrage atenţia studenţilor care au mers acasă în vacanţă să nu uite să voteze şi să îşi încurajeze şi familiile şi apropiaţii să facă acelaşi lucru, votul reprezentând cea mai importantă temelie pentru o societate cu o democraţie funcţională.

De asemenea, ANOSR le cere studenţilor să nu îşi lase votul cumpărat, indiferent de cine şi cum încearcă să facă acest lucru, pentru că votul lor este unul inteligent şi vital pentru a avea o Românie în acord cu viziunea şi interesele lor şi îi încurajează să sesizeze orice încercare de cumpărare a votului lor sau alte forme de abuzuri sau ilegalităţi pe care le identifica în procesul de votare pe evenimentul de pe facebook al campaniei unde organizatorii vor realiza live blogging privind participarea studenţilor la alegeri în ziua alegerilor.

„Pe 2 noiembrie am arătat că putem fi o forţă şi sper că duminică să arătăm că vom fi şi mai mulţi şi că părerea noastră contează şi poate decide preşedintele acestei ţări. Deşi din păcate nu am văzut discutându-se despre educaţie sau problemele tinerilor în niciuna din cele două dezbateri electorale dintre cei 2 candidaţi la prezidenţiale avute loc în ultima săptămâna, nu putem decât să sperăm că numărul mare de studenţi şi tineri care vor participa la vot duminică să reprezinte un semnal de alarmă pentru viitorul preşedinte că vocea noastră trebuie ascultată şi că trebuie să ţină cont şi de nevoile şi interesele noastre atunci când conturează strategia de dezvoltare a României. Sperăm să nu mai existe incidentele care au existat pe 2 noiembrie privind participarea studenţilor la vot şi suntem gata să monitorizăm şi să sancţionăm public orice obstacol care ar putea stă în calea participării noastre la vot”. adeclarat Cristi Popescu, preşedinte ANOSR. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri