„Antrenorul” de genii. Profesorul Florin Colceag nu crede în învăţământul bazat pe frică

Data publicării:
florin colceag

În anul 2007, profesorul Florin Colceag reuşea să schimbe legea educaţiei din România. Însă numai pe hârtie. Pentru că, în realitate, un centru naţional de instruire a copiilor supradotaţi nu există nici astăzi, deşi nu ducem lipsă de copii foarte deştepti. Programa şcolară a rămas la fel de încărcată, iar tinerii continuă să plece din ţară.

„Ei se duc acolo unde au condiţii să evolueze. Pentru că România este un leagăn de civilizaţie pe care trebuie să-l iubim, să-l înţelegem, noi nu suntem o cultură, suntem o civilizaţie multimilenară. Experienţa asta ţărănească nu conţine doar nişte proverbe şi zicători. Conţine o înţelepciune de multe milenii. Şi copiii ăştia care pleacă simt asta. Ei nu pleacă cu gândul de-a nu se mai întoarce... Aici este marea problemă. Ei pleacă deja cu dorul de ţară după ei. Şi s-ar întoarce mâine. Ieri s-ar întoarce, dacă ar fi bine primiţi”, spune profesorul.

De mai bine de 20 de ani, profesorul Florin Colceag îi antrenează pe copiii geniali şi militează pentru schimbarea sistemului educaţional. Este licenţiat în matematică, doctor în economie şi specialist internaţional în consulanţă sustenabilă. Se ocupă de pregătirea copiilor supradotaţi şi a olimpicilor din România. A oferit lumii peste 300 de tineri instruiţi, care astăzi sunt cercetători, profesori universitari sau specialişti pe diverse domenii. Majoritatea lor, în străinătate.

„Educaţia făcută oficial, bazată pe frică, totul e bazat pe frică, copilul trebuie să se teamă, profesorul trebuie să se teamă... şi e o educaţie care nu e educaţie. Nu educi nimic de fapt, doar dresezi. Dresezi să le fie frică. Copilul talentat nu doreşte să îi fie frică. Copilul talentat vrea ceea ce e normal şi uman să dorească. Să crească, să-şi maximizeze potenţialul, să fie util şi să poată face bine altora, fără să se teamă de pedepse”, spune Florin Colceag.

Dar ce înseamnă până la urmă un copil talentat?

„Eu n-am întâlnit până acuma copil care să nu fie bun la nimic. Fiecare copil are un punct al lui de performanţă. Un punct al lui care-l diferenţiază de ceilalţi şi care-i dă vârful de lance pentru viitorul propriu. Dacă pe ăla îl încurajezi şi el se dezvoltă pe direcţia pe care este mai capabil... el capătă curaj. Şi dacă capătă curaj şi stimă de sine, el se dezvoltă plenar, începe să fie performant în toate direcţiile”, crede academicianul.

Acesta este principiul după care profesorul a dezvoltat un centru de pregătire. Aici, cei mici învaţă în primul rând să gândească şi să se respecte mai mult. Selecţia elevilor nu se face pe bază de IQ, tocmai pentru că Florin Colceag este de părere că toţi tinerii merită o şansă ca să-şi dezvolte personalitatea.

„Marea, marea majoritate a oamenilor din preajmă au abandonat lupta. Ei nu vor să mai fie mare lucru. Vor să trăiască până mâine, să pună o pâine pe masa familiei, să găsească mijloace de întreţinere, nu au idealuri. Ei au nişte scopuri mici, din aproape în aproape, şi din cauza aceasta li se usucă sufletul. Copiii talentaţi nu au abandonat, nu doresc să li se usuce sufletul. Ei au suflet, ei doresc să şi-l afirme, să-l dezvolte, mintea lor să se dezvolte, rolul lor în lumea asta să devină evident şi să-l ducă la îndeplinire”, spune Florin Colceag.

Scopul principal al acestui program este acela de a le creşte copiilor încrederea în sine şi de a-i scăpa de barierele pe care le impune programa şcolară.

Diana Petcu este directorul Şcolii de excelenţă pentru cei supradotaţi. Alături de profesorul Florin Colceag, îşi doreşte să construiască un altfel de viitor pentru tineri.

„Domnul Colceag are rol şi în formarea copiilor şi în formarea adulţilor şi în formarea noastră, a tuturor. Are un rol central”, spune Diana Petcu.

„Am vrut să înţeleagă toată lumea că asta e o problemă mondială, educaţia trebuie să dezvolte personalităţi. În momentul ăsta noi sacrificăm generaţii după generaţii, de profesori şi de elevi, profesorii buni pleacă pentru că nu mai suportă, mulţi dintre ei. Mai sunt unii, cinste lor că au rămas. Pentru mine-s nişte apostoli. Iar copiii o încasează”, spune Florin Colceag.

Este unul dintre puţinii specialişti din România care foloseşte metode neortodoxe în educaţie. Iar atelierele şi seminariile sale au reuşit să schimbe mentalităţi.

„La noi problema este foarte dură, pentru că avem sistemul ăsta interesant de concursuri şcolare, pe care toată lumea l-a luat, îmbrăţişat, aplaudat şi adorat la început, de ce? Pentru că noi avem instituţia de prostul satului, nu de înţeleptul satului. Şi atunci trimiţi la concurs 1.000 de copii, trei câştigă premiul, 997 sunt perdanţi şi pleacă acasă cu conştiinţa că nu sunt buni de nimic, mai primesc apostrofări şi de la părinţi... şi pleacă mai departe cu demotivarea de a face progrese, cui foloseşte? Copiii care pierd trebuie să meargă în sisteme în care nu sunt evaluaţi. Pentru că nu poţi să faci o evaluare cantitativă a unui proces calitativ. Gândirea e calitativă”, spune profesorul.

Florin Colceag crede că sistemul de învăţământ este doar parţial responsabil de felul în care s-a făcut educaţie în ultimii 25 de ani. Iar cei șapte ani de acasă nu sunt doar o expresie.

„Îmi aduc aminte de perioada când, după 90, mămicile care erau mari şi cu picioarele umflate se sculau de pe scaun în troleu şi puneau copilul pe scaun. Şi ele rămâneau în picioare. Toţi acei copii în momentul actual consideră că tot li se cuvine. Dacă ar fi luat copilul în braţe, copilul ar fi simţit că nu i se cuvine totul, dar că el este sub protecţia mamei. Şi treaba asta cu totul li se cuvine în momentul actual dă generaţiei, pe care eu aş putea-o considera nu chiar ratată, dar nu departe de acest moment. Pentru că nu li cuvine nimic, ei trebuie să-şi câştige dreptul la viaţă ca toată lumea”, spune academicianul.

„Ei consideră lipsa de respect ca pe o libertate fundamentală, un drept fundamental... pentru că aşa au fost învăţaţi de mămicile care nu şi-au iubit atât de tare copiii să-i ia în braţe, ci i-au lăsat să stea pe scaun, stând ele în picioare. În picioarele umflate de muncă şi dureroase”, adaugă el.

Centrul pentru copii talentaţi încearcă să îmbunătăţească şi relaţia părinte-copil, tot prin educaţie.

„E o mare diferenţă între disciplină şi autodisciplină, între libertate şi libertăţi. Libertatea în sens de eliberare şi libertăţi, libertăţi şi drepturi”, spune Florin Colceag.

„Am descoperit că sunt copii foarte inteligenţi şi chiar dacă noi credem că sunt mici, ei nu sunt atât de mici pe cât îi vedem noi şi sunt în stare să-şi ia propriile decizii”, spune Maria Roxana Savu, mama unui copil.

„Nu se poate să evoluăm sau să facem salturi separat. E foarte important să implicăm părintele în actul de educaţie. Chit că părintele n-are timp şi întotdeauna există această problemă a timpului. Însă a face lucruri împreună cu copilul tău e ceva fantastic. Să stai şi să depăşeşti limite împreună cu copilul”, spune Diana Petcu.

„Părintele spiritual” al copiilor supradotaţi din România nu numai educă, ci şi călăuzeşte. Pe un drum al încrederii, al modestiei şi al curajului.

„Noi avem un sistem putred. Asta nu înseamnă că un sistem putred nu se poate pietrifica... Dar nu mai depinde de mine. Depinde de fiecare om, de fiecare părinte, de fiecare dascăl, de fiecare copil, de fiecare cetăţean să cureţe putregaiul, ca să nu se pietrifice aşa”, spune academicianul Florin Colceag.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri