Aproape 8.500 de elevi s-au îmbolnăvit de COVID de la începutul anului școlar. 167.000 de copii fac cursuri online

Data actualizării: Data publicării:
eleva scoala online
Școala online. Foto: Getty Images

Peste 167.000de elevi fac cursuri online, în condițiile în care 8.470 de preșcolari și elevi au fost diagnosticați cu COVID de la începutul noului an școlar, în 13 septembrie, potrivit celor mai recente date de la Ministerul Educației.

De asemenea, peste 2.600 de profesori si angajați din sistemul de învățământ au fost testați pozitiv pentru COVID.

După prima săptămână de școală, numărul elevilor infectați cu COVID-19 era de aproximativ 1.000, iar în 23 septembrie numărul acestora crescuse la 3.300.

Datele vin în condițiile în care Grupul de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase Grupul de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase a decis ca pragul de 6 la mie de la care se trecea în online să fie eliminat. Adoptarea deciziilor de suspendare a prezenței fizice se face în funcție de cazurile confirmate la nivel de clasă/școală, a anunțat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

În plus, se va solicita introducerea testelor non-invazive cu salivă, care până acum nu au fost omologate.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Facultatea din România la care nu mai vrea nimeni să înveţe. A pierdut aproape jumătate din studenţi
Digi FM
Ioana Țiriac, vacanță de lux în Saint-Tropez. Cât costă o singură noapte la hotelul cu aspect de castel ales...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce nu-i lipsește Monicăi Anghel din frigider, după ce a slăbit 40 kg: “Știu ce să mănânc. Nu mai fac ca...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum arată Dustin Hoffman în 2026, la 89 de ani. Cele mai bune filme și rolurile de Oscar
Adevarul
Moody’s a cruțat România. Acum politicienii pot strica tot. Avertismentul analiștilor
Newsweek
Beneficiu la pensie pentru o categorie de pensionari. Consiliul legislativ a dat aviz favorabil
Digi FM
Ce riscă bărbatul care a desenat o declarație de dragoste pe o stâncă din Transfăgărășan. Are 55 de ani și e...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Rinichii, printre primii afectați de caniculă. Câtă apă trebuie să bem, de fapt, vara și la ce alimente să...
Digi Animal World
A lăsat geamul mașinii deschis peste noapte, iar când s-a trezit a găsit animalul atârnat de volan: „Noroc că...
Film Now
Matt Damon, eclipsat de frumoasa lui soție, pe covorul roșu. Tablou superb de familie alături de două dintre...
UTV
Gina Pistol a vorbit pentru prima dată despre relația cu tatăl ei. Cum i-a schimbat viața fiica sa, Josephine