Bacalaureat 2026: Aproximativ 131.000 de candidați sunt așteptați la probele scrise. În câte centre este organizat examenul

Data publicării:
Examenul național de Bacalaureat 2026. Foto Getty Images
Examenul național de Bacalaureat 2026. Foto Getty Images

Aproape 130.000 de candidați vor susține, începând de luni, 29 iunie, probele scrise ale examenului național de Bacalaureat 2026. Potrivit datelor Ministerului Educației, majoritatea sunt absolvenți ai promoției curente, iar examenul se desfășoară în 443 de centre organizate la nivel național.

Probele scrise din sesiunea iunie-iulie a examenului național de bacalaureat 2026 vor avea loc în perioada 29 iunie - 3 iulie.

Examenul național de Bacalaureat 2026: Informare privind desfășurarea probelor scrise

Din totalul candidaților înscriși, aproximativ 116.000 provin din promoția curentă, iar aproape 15.000 sunt absolvenți din seriile anterioare. În funcție de rezultatele obținute și recunoscute în sesiunile precedente, aceștia vor susține fie toate probele scrise, fie doar examenele pe care nu le-au promovat.

  • Datele au fost centralizate și transmise de comisiile județene de bacalaureat și de Comisia Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB), conform comunicatului transmis de Ministerul Educației.

În câte centre este organizat examenul

Ministerul Educației a anunțat că probele scrise de la Bacalaureat 2026 se desfășoară în 443 de centre organizate la nivel național. Candidații au la dispoziție trei ore pentru rezolvarea subiectelor, timpul fiind calculat din momentul în care distribuirea acestora s-a încheiat în sala de examen.

  • Absolvenții cărora le-au fost aprobate solicitările de adaptare a condițiilor de examinare pot primi un timp suplimentar de cel mult două ore, în conformitate cu procedurile privind egalizarea șanselor pentru elevii cu deficiențe de vedere, deficiențe de auz sau tulburări de neurodezvoltare.

Cum se desfășoară accesul în centrele de examen

Candidații pot intra în centrele de examen între orele 7:30 și 8:30, pe baza unui act de identitate valabil. Cei care au asupra lor telefoane mobile, manuale, culegeri, notițe, dispozitive electronice sau alte obiecte interzise vor fi îndrumați să le depoziteze într-un spațiu special amenajat. Bunurile vor fi introduse într-un plic sau într-o pungă, însoțite de o declarație cu numele candidatului și lista obiectelor predate. Absolvenții care refuză să respecte această procedură nu vor putea susține examenul.

După verificarea identității, candidații vor fi conduși în sălile de examen și așezați individual în bănci, în ordine alfabetică, în funcție de disciplina și tipul de subiect repartizat. În intervalul 8:30-9:00, asistenții le vor prezenta regulile de desfășurare a probei.

Examenul începe la ora 9:00, iar timpul alocat pentru rezolvarea subiectelor este de trei ore. Durata probei se calculează din momentul în care distribuirea subiectelor s-a încheiat în sala de examen.

Citește și: Bacalaureat 2026: Modele de subiecte pentru toate probele scrise

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce s-a schimbat în averea lui Marcel Ciolacu după plecarea din Guvern. Câți bani are în conturi și ce datorii...
Digi FM
Scene halucinante la casa de marcat. Oana Zamfir, martoră la o discuție ireală: I-aș împușca pe toți
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
DARA, câștigătoarea Eurovision 2026, își încântă fanii cu imagini în costum de baie. S-a relaxat pe plaja din...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sam Neill, o viață amoroasă tumultuoasă. Actorul a avut două căsnicii, și-a dat un fiu spre adopție și...
Adevarul
La ce facultate să dai admiterea, dacă vrei un salariu peste medie după absolvire: „Consecințele unei alegeri...
Newsweek
Parlamentul, aviz pozitiv pentru creșterea unor pensii. Trebuie depusă o simplă cerere să iei banii
Digi FM
Ada Galeș, mărturisiri dureroase după ce a pierdut o sarcină: „Rațiunea nu mai ajută cu nimic!” Anul trecut...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Christopher Nolan răspunde criticilor aduse distribuției din „The Odyssey”: Mi-am petrecut 10 ani din viață...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...