Sari la conținut

"Balena Albastră". Carmen Dan şi Gabriela Firea vor face vizite în școlile bucureștene

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a anunţat că va avea, marţi, alături de primarul Capitalei, Gabriela Firea, întâlniri cu elevii din mai multe şcoli bucureştene pentru a le spune cât de periculos este jocul "Balena Albastră". Delegaţia va fi însoţită şi de artişti şi sportivi celebri, pentru ca mesajul autorităţilor să ajungă mai uşor la copii.

O acţiune prin care îi vom informa pe elevi că internetul este plăcut, ne ajută să ne informăm, dar poate fi periculos atunci când accesăm astfel de jocuri. Vor fi şi personalităţi extrem de îndrăgite de părinţi şi de copii. Mă refer la sportivi, actori, cântăreţi, oameni care s-au realizat în viaţă şi sunt repere pentru elevi şi consider că aceştia vor fi mult mai receptivi la mesajul lor. Este un joc extrem de periculos şi din câte am discutat cu profesori psihologi şi specialişti IT, la debutul acestui joc nimic nu pare a fi periculos ş nimic nu induce ideea finalului. În schimb, iată că avem câteva cazuri în ţară, de copii care au fost puşi în pericol şi nu cred că trebuie să aşteptăm să se întâmple ceva rău în Bucureşti pentru a acţiona,” a declarat pentru Digi24 Gabriel Firea, primarul general al Capitalei.

Carmen Dan a explicat că a discutat cu Gabriela Firea şi au stabilit întâlniri comune cu elevii bucureşteni, pentru a discuta despre jocul "Balena Albastră".

"Marţi chiar vom avea împreună o întâlnire în şcolile din Bucureşti, vom încerca să explicăm elevilor cât este de periculos este acest joc", a declarat, duminică, ministrul de Interne.

Carmen Dan spunea şi marţi, la Parlament, că este îngrijorată de fenomenul ”Balena albastră” şi menţiona că, deşi nu s-a stabilit o legătură între acest joc şi moartea unor adolescenţi, recomandă părinţilor şi dascălilor să supravegheze atent comportamentul elevilor.

La rândul său, prefectul judeţului Vâlcea, Radu Renga, a convocat pentru luni o şedinţă de urgenţă cu reprezentanţii mai multor instituţii publice pentru a discuta despre jocul ”Balena Albastră”, măsura fiind luată în condiţiile în care autorităţile au informaţii potrivit cărora mai mulţi copii din zonă ar fi implicaţi în acest joc.

”Prefectul Radu Renga convoacă luni, 3.04.2017, ora 14.00, la sediul Instituţiei Prefectului judeţul Vâlcea, în regim de urgenţă, toţi reprezentanţii instituţiilor implicate în gestionarea apariţiei jocului-fenomen «Balena Albastră». Întâlnirea va avea loc in urma apariţiei, şi în judeţul Vâlcea, a unor asemenea cazuri”, a anunţat, sâmbătă, Prefectura Vâlcea.

Contactat telefonic, prefectul judeţului Vâlcea a declarat pentru News.ro că măsura a fost luată după ce autorităţile au primit informaţii potrivit cărora mai mulţi copii ar fi implicaţi în joc. 

”Am semnale că este posibil să fie copii implicaţi în acest joc şi atunci trebuie să luăm măsuri înainte de a se ajunge la vreo tragedie”, a spus Radu Renga. 

Presa locală a relatat faptul că un copil din comuna Olanu ar fi fost dus la spital de către părinţi cu zgârieturi pe antebraţ, prefectul judeţului spunând că autorităţile nu au stabilit încă dacă acesta este sau nu implicat în jocul ”Balena Albastră”.

Vineri, primarul comunei gălăţene Braniştea, Marian Adamache, a declarat că a aflat că şapte copii cu vârste cuprinse între 12 şi 14 ani care învaţă la şcoala din localitate şi-au provocat tăieturi pe mâini. El a spus că este vorba inclusiv despre o fată care a recunoscut că a jucat jocul "Balena albastră". Poliţiştii au deschis o anchetă pentru loviri sau alte violenţe.

Luni, un băiat în vârstă de 11 ani din judeţul Dâmboviţa s-a spânzurat, primele verificări ale poliţiştilor în acest caz indicând faptul că acesta era interesat de jocul ”Balena Albastră”.

Tot în Dâmboviţa, poliţiştii au identificat alţi şase copii, cu vârste între 9 şi 17 ani, interesaţi să participe la acest joc, poliţiştii demarând activităţi de informare preventivă cu elevii, cadrele didactice şi părinţii.

De asemenea, cinci elevi de la o școală generală din municipiul Iaşi au ajuns la spital, în 17 martie, după ce au leşinat în timp ce jucau, într-o pauză, un joc ce presupunea să îşi ţină respiraţia. Surse din rândul medicilor spuneau că elevii ar fi pus în practică o variantă a jocului ”Balena Albastră”, în timp ce surse din poliţie, care a deschis o anchetă în acest caz, au afirmat că ar fi vorba doar despre o idee lansată de unul dintre copii.
Şi poliţiştii braşoveni fac o anchetă în cazul unui tânăr de 19 ani din Codlea care s-a sinucis în urmă cu trei săptămâni, pentru a stabili dacă gestul acestuia are vreo legătură cu jocul ”Balena albastră”. O anchetă este în derulare şi în cazul unei fete de 19 ani, internată la Centrul de plasament din Codlea, care a alertat autorităţile că a primit un cod de acces pe telefonul mobil pentru a intra în acest joc.

"Balena Albastră” este un joc online lansat în Rusia şi din cauza căruia peste 130 de adolescenţi s-ar fi sinucis.

Jocul impune celor care îl practică să îndeplinească mai multe provocări, care pot ajunge până la a-şi lua viaţa.

Etichete: gabriela firea , balena albastra , carmen dan , jocuri periculoase

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale