Bătălia politicienilor pe ghiozdanele elevilor

Data actualizării: Data publicării:
ghiozdan

Un parlamentar liberal propune o lege care să garanteze copiilor şi adolescenţilor că nu duc în ghiozdan mai mult de 10 procente din greutatea lor. Medicii avertizează de mult că programa încărcată îi cocoşează la propriu pe elevi. Parlamentarii Puterii se opun însă legii şi spun că au altă soluţie: manualul unic.

-Câte cărţi ai tu aici?

-1,2,3,4,5,6,7,8,9,10,11,12,13

-Dar câte materii ai avut azi?

-4. E cam greu. La matematică avem 4, al română 4, la religie 2 şi la muzică şi mişcare nu am avut nevoie.

Nimic nu s-a schimbat pentru elevi în ultimii ani. Cară în spate tot zeci de caiete şi cărţi. Un deputat PNL vrea să-i scutească pe cei mici de acest efort. Propune ca greutatea ghiozdanului să nu depăşească 10% din cea a copilului. Pentru elevii până în clasa a patra asta ar însemna cel mult 2 kilograme.

Profesorul îi poate pune la dispoziţie un spaţiu personalizat pentru depozitarea rechizitelor şi a cărţilor. Şi în al doilea rând, prin folosirea sistemului de e-learning, sistemului online, să pună la dispoziţia celor mici temele prin internet”, spune Ovidiu Raețchi, deputat PNL.

În secolul internetului, ar fi soluţia firească, spune parlamentarul. Teme online. Plus vestiare cu lacăt, la şcoală, pentru manualele şi rechizitele de care copiii nu au nevoie în ziua respectivă. Parcă am mai văzut asta... la televizor.

Nu toţi aleşii sunt însă de acord cu propunerea.

Cei de la PNL ar trebui să-şi identifice o singură măsură, nu dublă măsură. Pe de-o parte, alături de baronii manualelor, insistă pe auxiliare cât mai multe şi cât mai grele în ghiozdanul copiilor, pe de altă parte au atacat la CCR legea manualului şcolar care clarifică această problemă”, spune Liviu Pop, parlamentar PSD și fost ministru al Educației.

Aşadar, aleşii Puterii ar putea să nu sprijine iniţiativa, ceea i-ar reduce dramatic şansele de a fi adoptată. Preşedintele Comisiei de Învăţământ din Senat consideră că manualul unic ar fi calea de urmat. Aşa nu ar mai exista atâtea alternative, deci nici nu ar mai avea copiii cu ce să umple ghiozdanul. În plus, spune şi că iniţiativa e un plagiat. Asociaţia Părinţilor a fost prima care a organizat o dezbatere pe tema greutăţii ghiozdanului, nu PNL”, relatează Alina Manolache, jurnalistă Digi24.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri