Bucureștenilor nu le place școala

Data publicării:
elevi1

Raportul de activitate al şcolilor bucureştene arată că elevii chiulesc ceva mai puţin de la cursuri. Dar media de 316 absenţe rămâne suficient de mare.

Dacă în anul şcolar 2013-2014 se înregistra un număr de 7.393.292 de absenţe, în anul şcolar 2014-2015, numărul a scăzut la 6. 616 890. Dintre acestea, 51 la sută sunt absenţe motivate, iar 49 la sută nemotivate. Numărul mare de absenţe ale unor elevi a condus la scăderea notei la purtare, astfel că un număr de 1.015 de elevi au obţinut o notă la purtare sub 7”, declară Florian Lixandru, inspectorul şcolar general din ISMB.

Ministrul Educaţiei a explicat că situaţia se poate schimba cu o programă şcolară mai atractivă. Până atunci, soluţiile rămân cele clasice - intervenţia părinţilor şi a profesorilor.

Cunoaşteţi acel proiect pilot, Catalogul Electronic, prin care, spre exemplu, părinţii pot vedea absenţele elevilor în timp real, poate fi o măsură. Consolidarea disciplinei, a modului de organizare în şcoli poate fi o altă măsură, dar cel mai important lucru este acela al legăturii dintre profesor şi elev. Elevul să nu se simtă obligat să vină la şcoală, ci să vină cu plăcere”, spune Sorin Cîmpeanu, ministrul Educaţiei.

În rândul elevilor, tema absenţelor este una firească.

Reporter: Ai chiulit vreodată?
Elev: Da, de ce să nu chiulesc? M-am plictisit la ore sau voiam să mă duc în parc, pe undeva.

În clasa a noua şi a zecea se întâmpla mai des, acum că suntem a XI-a, nu prea mai putem”, spune o elevă.

Unele şcoli au pus la punct metode proprii de monitorizare a chiulangiilor.

Profesorul de serviciu trimite un formular, în fiecare clasă intră elevul de serviciu şi consemnează numărul de absenţe la prima şi la ultima oră de curs. În momentul în care avem cinci absenţi la prima oră de curs şi acelaşi număr la ultima, este clar că este o problemă de sănătate sau de familie. Dacă se constată un număr mare la prima oră şi se reduce numărul la sfârşit, înseamnă că s-a întârziat şi atunci luăm măsuri”, spune Florica Alexandrescu, directoare la Colegiul „Ion Creangă” din Capitală.

În România învaţă peste trei milioane de elevi, dintre care 8,3 la sută în şcolile din Capitală. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri