Sari la conținut

Cărți transformate în filme. Metoda inedită prin care o profesoară și-a convins elevii să citească

În urmă cu patru ani, o profesoară de limba română din Focşani a venit cu o idee care avea să schimbe din temelii imaginea copiilor despre citit. Carmen Ion era dirigintă la clasa a noua şi a lansat elevilor ei o provocare. Să transforme cărţi în filme scurte, prin care să-şi convingă colegii să citească.

„Prima dată când le-am spus: "Hai, citiţi şi voi nişte cărţi, că uite ce frumoase sunt." au spus "Aaaa, doamnaaa!" Ar fi citit, dar pe mine mă interesa nu atât lectura în sine, cât bucuria care însoţeşte lectura şi atunci am sărit cu ideea: "Şi după aceea faceţi un film după cartea pe care aţi citit-o. Şi aruncăm filmuleţul în concurs". Şi în momentul ăla s-a produs aşa un mic şoc”, povestește Carmen Ion, profesoară de limba română, fondatorul Boovie.

„Este şi o provocare pentru a vedea cât de creativi putem fi cu resursele pe care le avem ca să reprezentăm cât mai bine cartea”, spune un elev.

„E altceva decât statul cu telefonul în mână, statul și jucatul pe calculator, ieșitul la colțul blocului”, spune Mădălina Răducanu, elevă la liceul pedagogic Spiru Haret.

„Ne pune într-o poziție în care trebuie să cooperăm unii cu alții și să producem ceva cu adevărat diferit și special”, spune Radu Bădilaş, elev la Colegiul Național Alexandru Ioan Cuza.

„Câştigul de a citi o carte, de o discuta cu alţi oameni care au citit-o şi care vin cu puncte de vedere diferite şi cu suflete diferite, până la urmă, nevoia de a lucra în echipă, de a te aşeza în raport cu ceilalţi, de a-ţi negocia punctul de vedere. Toate acestea cred că sunt cărămizi care se aşază la baza a ceea ce vor deveni ei mai târziu ca oameni”, spune Carmen Ion.

Un exerciţiu la clasă a crescut ca Făt-Frumos, într-un an cât alţii în zece, şi a devenit un concurs în toată regula pentru elevii din Focşani. Apoi a ajuns un festival cu juriu de specialitate, la nivelul judeţului Vrancea. L-a numit Boovie, de la book şi movie, pentru că îmbină cartea cu filmul într-un concept inovator, cel de trailer de carte.

Ne duce un pic spre Occident, spre astfel de școală, ceea ce ne dorim, pentru că din păcate școala nu ne mai oferă nimic plăcut pentru care să venim”, spune Mădălina Răducanu.

Faptul că în Focșani, un oraș așa de micuț, am dat de așa ceva e ca o oportunitate căzută din cer”, spune Răzvan Ştefan, elev la Colegiul Național Alexandru Ioan Cuza.

„Concursul acesta de fapt, în afara faptului că motivează nişte copii să citească, îi scoate la lumină pe cei care erau deja obişnuiţi să citească şi pe care îi vedeau poate doar profesorii lor de la clasă”, spune Carmen Ion.

„Cărţile, până anul trecut, au fost alese de mine, de multe ori la recomandarea elevilor. Deci, vechii traileriști continuă să citească şi îmi trimit mesaje de genul: "Doamna, citesc o carte care este extraordinară. Ar merge neapărat în concurs. Îi creez deja scenariul în minte”, adaugă ea.

Ultima ediţie a festivalului a reunit titluri din literatura pentru adolescenţi care nu au fost ecranizate. Este, de altfel, una dintre condiţiile festivalului. Astfel, cărţi precum „Unul dintre noi minte”, „Defecţi” sau „Băiatul Echo” au devenit subiecte de scurtmetraj. În rolurile scenariştilor, regizorilor, operatorilor şi editorilor de montaj au intrat elevi de liceu. Alţii au fost actori. Cu toţii au muncit timp de două luni să transpună cât mai bine în imagini mesajele cărţilor.

„Toată cariera mea în învăţământ m-am chinuit să îi determin pe elevi să citescă şi să găsesc formule inedite prin care să fac lucrul acesta”, spune Carmen Ion.

Cea mai grea parte a fost, cu siguranță, filmarea și realizarea viziunii în termeni de actorie și de regie”, spune Radu Bădilaş.

Premiul cel mare a fost participarea la TIFF, unde echipa câştigătoare a avut ocazia să prezinte filmul, să cunoască oameni noi şi să îşi deschidă orizonturile. Pentru că asta ar trebui să facă şcoala pentru elevii săi.

„Trebuie sa aducem în interiorul orelor de curs muzica, teatrul, filmul, dansul și tot ceea ce ține de artă”, spune Ionuț Ţandără, profesor coordonator.

„Doamna Carmen Ion e un cumul de energii, care vine cu idei noi in permanență”, spune Mădălina Răducanu.

„Cred ca avem nevoie de mai multi profesori ca dumneaei, care să ne dea un implus de la spate, să avem și alte activități în afară de cele strict școlare”, spune Călin Petrea, elev la Colegiul Național Alexandru Ioan Cuza.

„Cel mai mare chin e să creez un spaţiu sigur în clasă, în care copiii să înţeleagă că exprimarea opiniilor nu trebuie să fie un act de curaj, ci un act de normalitate”, spune Carmen Ion.

Şi-ar dori ca şcoala să însemne mai multă colaborare între elevi, schimb de idei şi învăţare practică. Pentru asta este nevoie de o schimbare radicală a învăţământului din România.

„Noi citim aici lucruri interesante şi la bacalaureat ne lovim de aceleaşi texte care se dau de atâtea zeci de ani. E această ruptură fundamentală între nevoile societăţii actuale şi ceea ce oferă învăţământul, dar mai ales între nevoile generaţiei actuale şi ceea ce li se bagă pe gât uneori la clasă”, spune profesoara.

Carmen Ion este un model, un exemplu că educaţia poate arăta altfel şi în România. A avut curajul să aducă metodele de predare în era digitală şi vrea să facă din Boovie un festival naţional. Pentru ca elevi din toată ţara să descopere bucuria cititului.

„Cartea reprezintă posibilitatea de a trăi mai multe vieţi în acelaşi timp, pe lângă viaţa voastră”, spune ea.

Etichete: Focsani , boovie , carti transformate in filme , carmen ion , elevi film , festival film carte

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale