Clasa întâi fără învăţător

Data publicării:
clasa1

Timp de 10 zile, 18 copii din comuna ieşeană Erbiceni, elevi în clasa I, au așteptat în zadar în sălile de clasă ca cineva să le ureze bun venit la școală și să îi învețe abecedarul.

Am aflat de la mame, mergând pe stradă, că nu este profesor la clasă. Când m-am dus înăuntru era o singură mamă care stătea cu copiii. „Mami, azi nu am teme pentru că nu am avut profesor. Sper ca mâine să vină doamna învăţătoare să ne mai înveţe şi pe noi ceva”. Exact astea au fost primele lui vorbe”, a spus mama unui copil.

Confuzia a apărut după ce directorul şcolii s-a încurcat în decizii.

„Doamna învăţătoare Petronela Bârsan a fost numită, prin decizia Consiliului de Administraţie, să îşi desfăşoare activitatea la clasa I. A mers la clasa a III-a, clasa a III-a la care, iniţial, a primit o decizie care era greşit tehnoredactată şi a fost anulată prin intermediul altei decizii”, a explicat Constantin Axinte, directorul şcolii gimnaziale din comuna Erbiceni, judeţul Iaşi.

„Eu sunt titularul postului şi am fost îndepărtată de un cadru didactic suplinitor, care - nu ştiu de ce - nu a vrut clasa I. Luni am fost eu, marţi am fost amândouă la clasa a III-a”, a spus Petronela Bîrsan, învăţătoare.

Nici rugăminţile părinţilor, nici situaţia micuţilor nu le-au înduioşat pe cele două învăţătoare, aşa că a fost nevoie ca Inspectoratul Școlar să rezolve disputa.

„Nu există o decizie a Inspectoratului pentru a titulariza o anumită persoană la o anumită clasă. În acest caz este vorba de o lipsă de comunicare şi mi se pare destul de grav faptul că directorul nu a reuşit până acum să clarifice situaţia”, a spus Sabina Manea, purtătorul de cuvând al ISJ Iaşi.

Inspectoratul consideră că cel mai bine pentru copiii din clasa a III-a ar fi să aibă continuitate, aşa că învăţătoarea nou venită va rămâne să predea la clasa întâi.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri