Copii terorizați de învățătoare. Directoarea școlii: Aflase cu o zi înainte că mama ei e bolnavă

Data actualizării: Data publicării:
directoare scoala

Învățătoarea care a terorizat mai mulți copii dintr-o clasă pregătitoare a pus gestul nepotrivit pe seama unei stări emoționale deosebite, în ziua respectivă. „Tocmai aflase, cu o zi înainte, că mama ei e foarte bolnavă”, a declarat directoarea școlii unde lucrează dascălul abuziv.

Am fost înștiințată de inspectoratul școlar al muncipiului București, nu de către părinți și vreau să va spun că am vorbit imediat cu doamna învățătoare și am întrebat-o ce a determinat-o să se poarte în felul acesta.

Mi-a spus că-i pare sincer rău și că le-a spus acest lucruri și părinților, dar a avut o stare emoțională deosebită în ziua respectivă datorată unui eveniment foarte neplăcut în familie, tocmai aflase cu o zi în urmă că mama ei e foarte bolnavă.

Nu justifică (comportamentul ei n.r.), însă așa mi-a argumentat ieșirea total necontrolată. Noi trebuie să facem o întâlnire cu părțile implicate, respectiv învățătoarea, părinții, încercăm, aflăm dacă aceste lucruri se repetă, dar nu credem și apoi vom demara o comisie de cercetare disciplinară care va stabili sancțiunea pe care o va lua”, spune Alina Vătui, directorul școlii 27.

Legat de sancțiunile pe care le riscă învățătoarea, directorul școlii a spus că „se ajunge până la desfacerea contractului de muncă, pot fi scăderi de salariu, cele mai grave”.

Este anchetă la școală din București unde o învățătoare s-a filmat țipând la copii, la elevii ei din clasa pregătitoare. Țipa la ei pentru că nu cântau cu entuziasm, iar apoi a pus înregistrarea în grupul de WhatsApp al părinţilor. Femeia e acum în atenția inspectoratului școlar.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri