Culegere de geografie semnată de un elev

Data publicării:
GEOGRAFIE

Toate exerciţiile au fost gândite de băiat, care a realizat singur ilustraţiile şi hărţile. Toţi elevii de clasa a VI-a de la Şcoala Mihai Eminescu din Zalău fac exerciţii din culegerea realizată de Andrei Brisc.

Băiatul învaţă în aceeaşi şcoală, în clasa a şaptea, şi spune că a lucrat patru luni ca să scrie şi să ilustreze caietul de lucru, aşa cum îl numeşte el.

„Am verificat fiecare capitol în parte, să nu fie greşeli ştiinţifice. Se poate crede că e scris de un profesor. Este foarte bine structurat, itemii sunt foarte bine gândiţi. Deci, este mai mult decât nivelul unui elev”, a declarat Camelia Butaş, profesor de geografie.

Întrebări, sunt multe hărţi, pe baza hărţilor să răspunzi pe grafice. De exemplu, hidrografia Europei. Să identifice 18 fluvii şi două lacuri. Să asocieze termenii într-o coloană cu alta”, a spus Andrei Brisc, elev.

Culegerea a fost publicată într-un tiraj de 100 de exemplare, pe banii părinţilor autorului, şi a fost împărţită elevilor şi profesorilor din şcoală.

Săptămâna trecută a ieşit pe piaţă, Andrei mi-a oferit şi mie un exemplar. Andrei este un elev eminent, un elev de nota 10 la toate disciplinele, care a dovedit că împletind pasiunea cu munca susţinută poţi face performanţă”, a spus Andreea Purdea, dirigintă.

Andrei iubeşte geografia şi va participa la olimpiada naţională la această materie. Dar visul lui este să facă performanţă în tenis, un sport pe care îl practică de cinci ani. Idolul lui este Roger Federer.

„Este unul dintre puţinii sportivi pe care i-am avut care şi-a însuşit foarte repede noţiunile tehnico-tactice, fapt care l-a propulsat”, a declarat Constantin Carp, antrenor.

Andrei Brisc se află pe locul 23 în topul naţional al celor mai buni jucători de tenis la categoria sa de vârstă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri