Cum vor fi echivalate probele orale și digitale la examenul de Bacalaureat. Ministerul Educației a emis metodologia

Data publicării:
GCSE Results Are Released In The UK
FOTO: Getty Images

Ministerul Educației și Cercetării a emis metodologia de echivalare/recunoaștere a nivelurilor de competență din cadrul probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale pentru examenul național de bacalaureat – sesiunea 2020.

Comisiile de bacalaureat de echivalare și recunoaștere a competențelor lingvistice și digitale din unitățile de învățământ liceal vor calcula mediile candidaților și vor asigura echivalarea/recunoașterea nivelurilor de competență, la probele de profil din cadrul examenului național de Bacalaureat, în perioada 11 - 17 iunie 2020. Decizia este prevăzută în metodologia specifică, aprobată prin ordin al ministrului Monica Anisie.

Potrivit acestui document, nivelul de competență lingvistică de comunicare orală în limba română/în limba maternă se stabilește în urma echivalării cu media aritmetică, fără rotunjire, a mediilor anuale obținute de candidat pe parcursul învățământului liceal, la disciplina Limba și literatura română/Limba și literatura maternă. Astfel, prin recunoașterea și echivalarea rezultatelor obținute la disciplina Limba și literatura română/Limba și literatura maternă, în clasele a IX-a - a XII-a, candidaților li se acordă următoarele niveluri de competență lingvistică de comunicare orală în limba română/în limba maternă:

  • utilizator mediu: pentru media cuprinsă între 5 și 6,99;
  • utilizator avansat: pentru media cuprinsă între 7 și 8,49;
  • utilizator experimentat: pentru media cuprinsă între 8,50 și 10.

Nivelul de competență lingvistică într-o limbă de circulație internațională din cadrul probei C se stabilește prin echivalarea nivelului de competență lingvistică cu media aritmetică, fără rotunjire, a mediilor anuale obținute de candidat pe parcursul învățământului liceal, la limba modernă de circulație internațională aleasă pentru susținerea probei.

Media aritmetică a mediilor anuale obținute de candidat se calculează pe baza mediilor anuale la limba modernă de circulație internațională din anii școlari în care candidatul a studiat această disciplină, pe parcursul învățământului liceal.

Nivelul unic de competență se identifică, în raport cu nivelurile de la A1 la B2, prevăzute în Cadrul european comun de referință pentru limbi și se acordă conform următoarei grile:

  • calificativul A1: pentru media cuprinsă între 5 și 5,99;
  • calificativul A2: pentru media cuprinsă între 6 și 6,99;
  • calificativul B1: pentru media cuprinsă între 7 și 8,49;
  • calificativul B2: pentru media cuprinsă între 8,5 și 10.

Nivelul de competență digitală din cadrul probei D se stabilește calculând un punctaj de la 5 la 10 pe baza mediei aritmetice, fără rotunjire, a mediilor anuale obținute de acesta la disciplina tehnologia informației și a comunicațiilor în clasele a IX-a, respectiv a X-a. Nivelul de competență digitală se acordă conform următoarei grile:

  • utilizator începător: pentru media cuprinsă între 5 și 5,99;
  • utilizator de nivel mediu: pentru media cuprinsă între 6 și 6,99;
  • utilizator avansat: pentru media cuprinsă între 7 și 8,49;
  • utilizator experimentat: pentru media cuprinsă între 8,50 și 10.

Candidații care nu au studiat disciplina Tehnologia informației și a comunicațiilor sau echivalente vor susține proba de evaluare a competențelor digitale (proba D) în baza Procedurii Centrului Național de Examinare și Evaluare nr. 177/2019 pentru organizarea și desfășurarea probei de evaluare a competențelor digitale (proba D).

Candidații care au promovat, pe parcursul învățământului preuniversitar, examene cu recunoaștere internațională pentru certificarea competențelor lingvistice în limbi străine au dreptul la recunoașterea și echivalarea rezultatelor obținute la aceste examene cu proba de evaluare a competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională studiată pe parcursul învățământului liceal - proba C.

De asemenea, candidații care au promovat, pe parcursul învățământului preuniversitar, examene cu recunoaștere europeană pentru certificarea competențelor digitale au dreptul la recunoașterea și echivalarea rezultatelor obținute la aceste examene cu proba de evaluare a competențelor digitale - proba D.

Editor: Robert Kiss

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
Pensie cu 3.200 lei mai mică la recalculare pentru un pensionar. Ce meserie a avut și cât timp?
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Un artist din Franța a devenit prima persoană care a călătorit într-o mașină zburătoare: „A fost o experiență...
Digi Animal World
Un aligator a adormit sub un avion al Forțelor Aeriene din Florida. Momentul când reptila este evacuată de pe...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...