Din Brăila în Ivy League. Elevul român pentru care luptă patru dintre cele mai bune universități din lume

Data actualizării: Data publicării:
radu andrei

De la un liceu de provincie, în Ivy League. Aceasta este, pe scurt, povestea lui Radu, un tânăr în vârstă de 18 ani care, în drumul spre cele mai prestigioase universități ale lumii, a participat la zeci de olimpiade și a câștigat tot atâtea medalii. Unde a ales să studieze și dacă se va întoarce în România, ne spune chiar el în reportajul următor:

El este Radu și, la prima vedere, ar putea părea doar un băiat care cântă frumos la chitară. La numai 18 ani, însă, tânărul a obținut opt medalii la olimpiade internaționale de fizică, astronomie și astrofizică. De curând, a fost admis la patru dintre cele mai prestigioase universități din lume: Harvard, Princeton, Stanford și Cambridge.

„În timpul liber îmi place să cânt la chitară, să înot, să joc tenis, să merg cu bicicleta prin oraș, lucrurile obișnuite”, spune Radu Andrei, olimpic internațional.

„Nu a fost niciodată un copil studios, care să stea numai să învețe. Deci a fost foarte activ, foarte energic, foarte curios. Nu știu dacă aș putea să spun obraznic, dar ca orice copil, normal”, dezvăluie mama lui Radu, Mihaela Adriana Andrei.

„Rezultatele nu sunt în urma unui proces de gândire rațională. El a depășit de mult limitele acestui proces. Și el a căutat o gândire neconvențională, adică să gândească singur, să descopere, și cred că imaginația joacă un rol extraordinar de mare, pentru că, zic eu, imaginația te poartă dincolo de limitele cunoașterii acesteia date de sistemul de învățământ. (...) Și cred că îl caracterizează pe Radu curajul de a greși, gândirea aceasta independentă”, explică Nicoleta Becheanu, coordonatoarea cercului de astronomie.

Totul a plecat de la curiozitatea unui copil fascinat de numere. În clasa a doua și-a descoperit pasiunea pentru matematică și informatică, iar, mai târziu, a aflat că există o materie care îl poate ajuta să afle tainele universului: astrofizica. Așa că primul lui vis a fost să lucreze la NASA.

„Un elev deosebit. Cum se spune popular, prinde foarte ușor și uită greu. Absolut remarcabil efortul lui de a fi strălucitor la foarte multe discipline, începând cu matematica, pe care o predau, și până la astronomie, astrofizică, despre care eu știu mai puțin”, spune Iulian Danielescu, directorul Colegiului Național „Nicolae Bălcescu”din Brăila.

„Cred că oricine este atras un pic de stele când se uită noaptea pe cer și e un loc necunoscut, spațiul cosmic. Pur și simplu curiozitatea mea m-a determinat să încerc să văd ce se ascunde acolo, într-un spațiu atât de inaccesibil”, spune Radu Andrei, olimpic internațional.

Când a început să meargă la primele olimpiade, Radu i-a uimit pe profesori cu o „rezolvare superbă", care depășea ca raționament gândirea unui copil de vârsta lui, își amintește coordonatoarea Cercului de Astronomie de la Palatul Copiilor din Brăila.

 

„Prima întâlnire dintre mine și Radu a fost pe holul școlii unde el susținea examenul de olimpiadă în clasa a VII-a și l-am remarcat, era un copil cu o strălucire a feței, strălucire deoarece era foarte bucuros că, în fine, a reușit să redacteze teza de olimpiadă așa cum îi spusese doamna profesoară (...) Și atunci am remarcat că avea o gândire abstractă teribilă, o imaginație în a descrie o problemă, deci o imaginație de a vedea dincolo de text ceea ce se întâmplă, o imaginație cu totul deosebită”, a povestit Nicoleta Becheanu, coordonatoarea cercului de astronomie.

Au urmat multe ore de pregătire intensă. La faza internațională a olimpiadei de astronomie a participat pentru prima dată la începutul clasei a IX-a, în Kîrgîzstan, acolo unde a obținut medalie de argint. De atunci, a câștigat premiu după premiu. Asta în ciuda faptului că i-a fost destul de greu să aibă acces la toate echipamentele necesare pentru pregătirea probelor.

„Prima dată am fost în Kîrgîzstan, apoi în Bulgaria și după aia în India, în Indonezia, Thailanda, în Vietnam, am fost destul de mult prin Asia. Și urmează să merg la Moscova”, spune Radu Andrei.

„Pregătirea pentru probele practice este destul de dificilă, pentru că laboratoarele școlare din România sunt dotate foarte slab. (…) Pentru partea pratică a Olimpiadei de Astronomie și Astrofizică trebuie mai ales să mă duc să fac observații, cu telescopul pe cer. Și în acest sens m-am pregătit la Observatorul din Galați, cu domnul Ovidiu Tercu, care este acolo muzeograf și cercetător. Și întotdeauna ne-a primit pe toți cei care am fost la olimpiadă, am fost un grup care ne-am pregătit la dumnealui și ne-a împărtășit din experiența sa de cercetător, ne-a ajutat să cunoaștem mai bine cerul”, povestește Radu.

 După toate concursurile la care a făcut performanța pentru România, Radu a decis să își continue studiile în Statele Unite ale Americii, la Universitatea Harvard. Tânărul spune că vrea să lucreze în cercetare și că s-ar întoarce în țară doar dacă ar avea ocazia să facă o schimbare reală în societate.

„Am ales să plec din România pentru că mi se pare că sistemul universitar din străinătate este mult mai bine dezvoltat și mult mai bine finanțat. Am avut ocazia să particip la câteva cursuri și la o universitate din București și nivelul de pregătire este foarte scăzut, din păcate ăsta este adevărul, și finanțarea este foarte slabă. Ăsta este motivul pentru care am ales să studiez în străinătate”, explică Radu Andrei.

„Sincer, eu consider că generația mea își merită această durere. Pentru că, în fond, îi înstrăinezi, nu? N-am făcut nimic ca să fie mai bine. Așa că măcar ei, ducându-se acolo, zic eu, pot să schimbe mentalitatea altor copii, pot să arate greșelile care s-au făcut”, spune Nicoleta Becheanu, coordonatoarea cercului de astronomie.

„Sincer vă zic, alegerea de a continua studiile în afara țarii nu mi se pare fericită, personal, e o opinie personală. (…) Eu cred că în România se pot face orice studii la modul excepțional și, din câte am mers, cât am vizitat în lumea largă, nu înseamnă că acolo se face mai mult sau mai puțin. Până la urmă, omul sfințește locul”, este de părere Iulian Danielescu, directorul Colegiului Național „Nicolae Bălcescu” din Brăila.

Potrivit celor mai recente statistici, doar în anul 2017 peste 6.000 de liceeni au ales să meargă la facultate în străinătate. De ce ar fi nevoie pentru ca elevii precum Radu să rămână în România?

„Cred că ar trebui să le fie oferite condiții pentru a-și desfășura activitatea. (…) chiar dacă acum toată lumea se bucură că s-a inaugurat laserul de la Măgurele, care ar fi ceva excelent în domeniul fizicii, cred că este destul de puțin. Cred că, totuși, condițiile oferite acolo pentru cercetători nu sunt echivalente cu cele din străinătate și, pur și simplu, nu e aceeași atmosferă. E un mediu mult mai competitiv în Statele Unite, de exemplu”, consideră Radu Andrei.

„Schimbarea totală a viziunii. V-am zis, mesajul pe care l-a transmis Einstein: copiii nu sunt un container în care să verși cunoștințe. Și pe ei trebuie să-i faci să gândească liber, să aibă curaj, să își asume propria gândire și nu niște modele. Schimbarea sistemului de evaluare și, mai ales, recunoașterea valorilor și atunci când tu ca profesor greșești, să ai puterea să recunoști în fața unor copii de valoarea lor greșeala”, spune Nicoleta Becheanu, coordonatoarea cercului de astronomie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri