Ecaterina Andronescu, reclamată la CNCD pentru declaraţiile privind copiii cu nevoi speciale

Data actualizării: Data publicării:
Ecaterina Andronescu in Senat_parlament_08_INQ_Octav_Ganea

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a fost reclamată luni la CNCD pentru declaraţiile privind copiii cu nevoi speciale. Sesizarea a fost formulată de către Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi, transmite News.ro.

Ecaterina Andronescu in Senat_parlament_08_INQ_Octav_Ganea
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

„Am sesizat CNCD cu privire la declaraţiile ministrului Educaţiei”, a anunţat preşedintele Centrului European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi, Mădălina Turza.

Anterior, într-o postare pe Facebook, ea a remarcat că, la Digi24, Ecaterina Andronescu a afirmat, referindu-se la copiii cu nevoi speciale: „Mă gândeam dacă nu am putea să îi împărţim mai mulţi într-un loc şi să punem profesori de sprijin acolo”.

Ulterior, ministrul a  egat că ar fi vorba despre segregare.

„Veţi avea ocazia, doamna ministru, să lămuriţi problema la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării”, a precizat Tuzla.

Ce a declarat Ecaterina Andronescu despre copiii cu nevoie speciale

„Noi acum îi avem pe cei cu dificultăţi de învăţare, să îi numim aşa generic, împărţiţi în două categorii. Pe unii îi trimitem în şcolile speciale, iar alţii sunt în şcolile normale, integraţi în clasele normale. Acolo, din păcate, într-o foarte mică măsură reuşim să asigurăm profesori de sprijin pentru copiii integraţi în clasele normale şi atunci creăm dificultăţi la profesori. Şi mă gândeam dacă nu am putea să îi împărţim mai mulţi într-un loc şi să punem profesori de sprijin acolo. Adică aş vrea: ca şi lor, celor integraţi în şcolile de masă, să le putem asigura profesori de sprijin”, a declarat Andronescu la Digi24, declaraţia sa provocând reacţii din partea mai multor ONG-URI.

Ministrul Educației a negat că vrea organizarea de clase separate pentru copiii cu nevoi speciale

Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) a transmis, duminică seară, un comunicat de presă în care face precizări privind integrarea copiilor cu nevoi speciale în sistemul învăţământului public de masă.

Ministerul Educaţiei precizează că nu intenţionează organizarea unor clase separate, numai cu elevi cu cerinţe educaţionale speciale, ci urmăreşte integrarea copiilor cu dificultăţi de învăţare în şcolile de masă şi creşterea numărului profesorilor de sprijin şi al consilierilor şcolari. Precizările vin în urma unor declaraţii ale ministrului Ecaterina Andronescu, declaraţii despre care reprezentanţii MEN spun că se referă tocmai la necesitatea de a aloca suplimentar profesori de sprijin copiilor cu dificultăţi de învăţare.

Astfel, se arată că, în baza Legii nr. 221/2010, precum şi a Strategiei naţionale "O societate fără bariere pentru persoanele cu dizabilităţi" - 2016-2020, România s-a angajat să mobilizeze resursele necesare pentru eliminarea barierelor, astfel încât nicio persoană cu nevoi speciale să nu fie discriminată, marginalizată, exclusă sau abuzată, iar alegerile şi aspiraţiile acesteia să fie respectate şi sprijinite.

Conform sursei citate, în domeniul educaţiei, cadrul strategic este completat cu strategiile sectoriale care prevăd, de asemenea, măsuri care să ducă la creşterea accesului la o educaţie de calitate pentru toţi copiii, prin adaptări curriculare în concordanţă cu nevoile acestora, precum şi prin acordarea de sprijin educaţional şi material.

Reprezentanţii MEN arată că ministerul urmăreşte integrarea copiilor cu dificultăţi de învăţare în unităţile de învăţământ de masă şi dezvoltarea serviciilor de sprijin educaţional prin creşterea numărului profesorilor de sprijin şi al consilierilor şcolari - cu suportul cărora se realizează terapiile necesare, precum şi prin formarea cadrelor didactice care predau în clasele unde sunt integraţi individual copii cu nevoi speciale.

„Declaraţiile ministrului educaţiei naţionale, pe tema mai sus-menţionată, au făcut referire întocmai la această necesitate, de a aloca suplimentar profesori de sprijin copiilor cu dificultăţi de învăţare. Precizăm că nu se intenţionează organizarea unor clase separate, numai cu elevi cu cerinţe educaţionale speciale”, se subliniază în comunicat.

De altfel, în perioada 2001-2003, pe durata mandatului ministrului Ecaterina Andronescu, aproximativ 30.000 de elevi cu nevoi speciale au fost integraţi în unităţile de învăţământ de masă, prin transferul de la unităţile de învăţământ special, mai scrie în comunicatul MEN.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri