Video Educația financiară și gândirea critică devin materii obligatorii dar provocarea e găsirea profesorilor care să le predea

Data publicării:
Elevi și profesor în sala de clasă.
Foto cu caracter ilustrativ: GettyImages

Reforma mult promisă a Educației vrea să îi pregătească pe copii pentru viață. Educația financiară, rutieră, cea pentru sănătate ori gândire critică sunt câteva dintre disciplinele care s-ar putea regăsi în orar. Nu sună rău, spun elevii și profesorii, însă este greu de pus în practică. Abia se găsesc profesori și pentru actualele materii.

Educație financiară, rutieră, antreprenorială ori gândire critică. Sunt materii opționale acum, dar din anul școlar 2024 - 2025 ar putea să devină obligatorii. Asta înseamnă mai multe ore în programă pentru aceste discipline față de cât au alocat acum.

Matei, elev: Sună foarte bine că alevii vor pleca din școală și cu niște competențe cumva mai practice, însă nu știm cum vor apărea aceste ore în programul elevului. Nu știm cine le va preda, dacă vor ajunge să înlocuiască alte ore.

Exact acestea sunt și temerile profesorilor.

Mariana Comăniță, director Colegiul Național Spiru Haret: Este posibil să fie excluse din trunchiul comun disciplinele artistice, educația muzicală și vizuală. Asta ar exclude competențele culturale ale copiilor, la fel de importante precum cele pentru viață.

Milena Botaru, director Școala profesională Argetoaia: Să vină cineva din exterior e foarte greu, noi fiind foarte departe, să asigure 2-3 ore de educație rutieră.

Sorin Ion, secretar de stat Ministerul Educației: Putem apela la specialiști din domeniu care nu au statut de cadru didactic. Din 2024, progresiv, și resursa umană va urma aproape natural noile tendințe.

De cealaltă parte, unii părinții cred că programul copiilor se va aglomera inutil. Însă reprezentanții Ministerului Educației spun că elevii nu vor face ani la rând aceeași materie.

Părinte: Deja au ei programul încărcat cu prea multe.

Sorin Ion, secretar de stat Ministerul Educației: Într-un an școlar poți face complementar astfel încât singura disciplină nu trebuie sa acopere întregul an școlar.

Experții în educație spun că elevii de liceu nu ar trebui să studieze materii noi la grămadă, ci în funcție de profilul pentru care au optat.

Marias Staș, expert în Educație: E obligatoriu ca toți copiii să studieze Româna și Sport, dar nu e obligatoriu ca toți copiii să parcurgă și fizică și chimie și biologie pentru că ele sunt componente de știință.

Proiectul noilor legi ale educației ar urma să fie adoptat în Parlament la mijlocul lunii martie.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Florentin Pandele în 2026. Cât încasează soţul Gabrielei Firea anual din salariu și pensie
Digi FM
La un pas de tragedie pe un drum din Tulcea. Un copil a căzut dintr-o mașină aflată în mers și a ajuns în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum era, de fapt, Freddie Mercury în viața reală. Prietenii au rupt tăcerea după 34 de ani: „Nimeni nu l-a...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
John Goodman, cu totul alt om la 25 de ani de la această poză. Transformarea spectaculoasă a actorului i-a...
Adevarul
Bolile cu transmitere sexuală s-au triplat în Europa. Cifrele raportate de România sunt considerate „absurde”
Newsweek
Casa de Pensii, anunț pentru pensionarii care iau miercuri pensia. „Am trimis banii”. La ce oră ajung pe card?
Digi FM
Refugiul ales de Alina Pușcău după ce cancerul s-a extins: „Nu pot să vorbesc”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în organismul tău dacă mănânci pâine albă în fiecare zi. Ce spun nutriționiștii despre acest...
Digi Animal World
O pisică misterioasă, vopsită în roșu, observată în Texas. Oficialii trag un semnal de alarmă: „Nu încercați...
Film Now
O actriță din Harry Potter, metodă surprinzătoare de a-și întreține cei patru copii: "Am câștigat mai mult...
UTV
Un nou bărbat în viața lui JO? Cine este tânărul alături de care artista a apărut îmbrățișată