Elevii ar putea face ore de resuscitare cardiorespiratorie

Data publicării:
bolnav inima consult 1

Preşedintele Societăţii Române de Cardiologie, dr. Gabriel Tatu-Chiţoiu, a precizat, joi, că ar fi necesare, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), doar două ore de curs de resuscitare pe an, la care să fie predate noţiunile de bază, notează Mediafax.

Potrivit secretarului de stat din Ministerul Sănătăţii Dorel Săndesc, acest curs ar putea fi implementat în cadrul săptămânii "Şcoala Altfel". Declaraţiile au fost făcute la anunţarea proiectelor SRC pentru următorii trei ani, acestea urmând să aibă ca obiectiv prioritar prevenirea bolilor cardiovasculare.

„Strategia noastră pentru următorii trei ani va fi de tip cardiologie aplicată, prin aceasta înţelegându-se implicarea activă a Societăţii de Cardiologie în deciziile de politică sanitară dedicate ameliorării stării de sănătate cardiovasculară a populaţiei”, a precizat dr. Tatu-Chiţoiu.

Astfel, la iniţiativa SRC, de la 1 ianuarie 2015 va fi activă o aplicaţie online de autodiagnostic al hipertensiunii arteriale. „Utilizând această aplicaţie, oricine va putea să înveţe să îşi măsoare singur tensiune arterială, fără a fi nevoie să apeleze la cadrele medicale”, au spus cei de la SRC despre unul dintre proiecte.

SRC îşi propune şi să contribuie, prin experţii săi, atât la identificarea cauzelor pentru care mortalitatea cardiovasculară este mare, cât şi la identificarea şi implementarea soluţiilor ce pot duce la ameliorarea acestei situaţii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri