Elevii nu fac ore miercuri

Data actualizării: Data publicării:
elevi

Elevii şi profesorii nu fac cursuri miercuri, 5 octombrie, de Ziua Mondială a Educaţiei. Măsura a fost luată printr-un ordin al ministrului Educaţiei, prin care a fost stabilită structura anului şcolar 2016-2017. Ordinul mai arată că fiecare unitate poate decide cum va marca această zi.

elevi

UNESCO a stabilit pe 5 octombrie Ziua Internaţională a Educaţiei sau Ziua Internaţională a Profesorului. În România, într-un ordin de ministru al Educaţiei Naţionale şi Cercetării, în care a fost stabilită structura anului şcolar 2016-2017, este prevăzut că miercuri cursurile conform programului obişnuit vor fi suspendate.

În fiecare judeţ, sindicatele din educaţie şi inspectoratele şcolare vor stabili modul în care va fi marcată această sărbătoare în unităţile de învăţământ.

„Fiecare federaţie sindicală, în înţelegere cu inspectoratul şcolar, stabileşte un program specific. Dar dacă vă uitaţi în structura anului şcolar 2016-2017, veţi vedea că şi pe 1 iunie şi de Ziua Educaţiei sunt activităţi în care nu se fac cursuri”, a declarat Marian Banu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, potrivit News.ro.

Conform structurii acestui an şcolar, „unităţile de învăţământ şi inspectoratele şcolare judeţene vor marca prin manifestări specifice, conform planificărilor existente la nivelul fiecărei şcoli, zilele de  5 octombrie (Ziua internaţională a educaţiei), 5 iunie (Ziua învăţătorului) şi 1 iunie (Ziua copilului)”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri