Elevii vor învăța tot după manualele vechi. Ministrul Educației a informat Guvernul că CNSC se va pronunța asupra contestaţiilor

Data publicării:
MANUALE SCOLARE- MEDIAFAX

 

Solicitat să spună dacă elevii de clasa I vor avea manuale noi pe bănci la începerea anului şcolar, Ponta a arătat că, în urma decizie Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC), ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, va da toate lămuririle necesare privind editarea manualelor şcolare, notează Mediafax.

Premierul a arătat că nu au mai fost tipărite noi manuale de aproximativ zece ani, iar de anul acesta va fi vorba şi de manuale digitale, ce pot fi descărcate online.

"Dacă vorbim despre manualele de la clasa a III-a la clasa a XII-a, nu sunt modificări, adică din păcate venim tot cu manuale vechi, unele de 10-12 ani. Dacă vorbim de manualele pentru clasa întâi şi clasa a II-a, conform procedurilor legale, suntem obligaţi să aşteptăm decizia Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor. De fapt, ştiţi bine că sunt mai multe solicitări la CNSC din partea unor editori, una a fost deja respinsă, mai sunt 17 dacă nu mă înşel, care au fost conexate. E o decizie dată de instanţă, nu ne putem pronunţa înainte de această instanţă. Eu cred că vom merge în direcţia bună şi că vom avea manuale pe 15 septembrie, evident în format digital. Dacă decizia este pozitivă, atunci manualele vor putea fi încărcate pe internet imediat ce se semnează contractele", spunea Pricopie în 5 septembrie.

a informat Guvernul că CNSC se va propunţa miercuri asupra contestaţiilor la manuale

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri