Sari la conținut

Evaluările naţionale de la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a încep luni

Evaluările naţionale de la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a - la care se estimează că vor participa peste 575.000 de copii - vor începe luni, iar primii care vor susţine examenul vor fi elevii clasei a II-a. Rezultatele obţinute la aceste evaluări nu se comunică public şi nu se trec în catalog, anunţă Ministerul Educaţiei.

170911_cancelarie scoala_AN_SCOLAR_11_INQUAM_Photos_Octav_Ganea

FOTO: INQUAM PHOTOS - Octav Ganea

Prima sesiune de evaluare vizează elevii claselor a II-a şi începe luni, cu probele scrise la limba română şi limba maternă. Testele de citire la aceste discipline vor fi susţinute în 8 mai. Proba de matematică este programată în 9 mai, în timp ce proba de limbă română (scris şi citit) pentru elevii din rândul minorităţilor naţionale se va desfăşura în 10 mai.

Evaluarea competenţelor fundamentale dobândite în ciclul primar la finalul clasei a IV-a are următorul calendar: limba română - 15 mai, matematică - 16 mai şi limba maternă - 17 mai.

Elevii claselor a VI-a vor susţine evaluarea competenţelor fundamentale dobândite în ciclul inferior al gimnaziului (V-VI) în zilele de 23 mai - limbă şi comunicare şi 24 mai - matematică şi ştiinţele naturii.

Sălile în care se susţin aceste evaluări sunt, de regulă, cele în care elevii îşi desfăşoară activitatea în mod obişnuit. Acestea vor fi adaptate în prealabil, după caz, în funcţie de testul planificat, prin eliminarea oricăror materiale didactice care i-ar putea influenţa pe elevi, potrivit Ministerului Educaţiei.

Testele sunt elaborate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare, au un format asemănător cu cel al evaluărilor internaţionale şi trebuie să aibă un nivel mediu de dificultate. Durata alocată rezolvării acestora este de 30 de minute pentru fiecare test administrat la EN II, respectiv de 60 de minute pentru fiecare test administrat la EN IV şi EN VI. Testele sunt evaluate în cadrul unităţii de învăţământ, de către cadrele didactice din respectiva unitate, în termen de cel mult 7 zile de la data susţinerii ultimului test.

Cumulat, se estimează participarea a peste 575.000 de elevi înscrişi în cele trei clase.

Rezultatele individuale obţinute la aceste evaluări nu se afişează/nu se comunică public şi nu se înregistrează în catalogul clasei. Rezultatele vor fi valorificate strict la nivelul unităţii de învăţământ prin elaborarea planurilor individualizate de învăţare, acolo unde este cazul, respectiv informarea elevilor şi a părinţilor/reprezentanţilor legali asupra stadiului formării şi dezvoltării competenţelor evaluate.

Pe aceeași temă