Exemple de voință. Abandonaţi de părinţi sau fără condiţii materiale, zece tineri au ajuns studenţi la universităţi de prestigiu

Data publicării:
studenti medicina

Monica este un exemplu pentru toţi tinerii de vârsta ei. A avut o copilărie grea, a fost crescută doar de bunică. În ciuda condiţiilor, tânăra de 20 de ani a reuşit să fie printre primii studenţi admişi la Facultatea de Medicină din Iaşi. A luat 9,90 la examenul scris.

Monica Canoră, studentă: „M-am pregătit un an de zile, intensiv. Am renunţat la viaţa socială, mult sacrificiu, dar a meritat”.

Profesorii din liceu au numai cuvinte de laudă la adresa ei.

Mircea Nedea, profesor de biologie: „Monica este o luptătoare, este o luptătoare din multe puncte de vedere. Învaţă pentru că este singura lor şansă de a se realiza profesional, dorindu-şi din suflet medicina”.

În total, zece tineri din Iaşi care provin din familii sărace au fost admişi la una dintre cele mai râvnite facultăţi: Medicina.

Denisa Belciug, studentă: „A fost cel mai mare sentiment şi cea mai puternică trăire pe care am avut-o până acum”.

Niţa Nedea, profesor de biologie: „Ei s-au autodepăşit, cea mai bună notă este 9,90, următoarea este 9,80”.

Pentru elevii silitori care provin din familii sărace un sprijin important vine şi din partea Direcţiei pentru Protecţia Copilului. Au cazarea şi masa asigurate la un Centru de Excelenţă şi un program intensiv de studiu, iar rezultatele se văd. Şase tineri au trecut cu bine de examenul maturităţii.

Tiberiu Bantaş, purtătorul de cuvânt al DGASPC Iaşi: „Toţi au luat bacalaureatul cu note de 8,9 şi 9,50. S-au îndreptat către facultăţi şi cu tradiţie, la Medicină, la Universitatea Cuza şi la Conservator. De asemenea, un tânăr a plecat la Cluj să studieze limbi străine, respectiv o limbă mai exotică, norvegiana”.

La Centrul de Excelenţă al Direcţiei pentru Protecţia Copilului Iaşi sunt acum 30 de elevi.

Citiți și S-au afişat rezultatele la Universitatea de Medicină. Ultimele medii sunt foarte mari 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri