Foștii studenți de la Spiru Haret, fără diplome nici după patru ani

Data publicării:
facultate mediafax

Peste 100 de mii de studenţi care au terminat facultăţi la frecvenţă redusă sau la distanţă în cadrul Universităţii Spiru Haret nu au diplome de absolvire, nici după patru ani. Mai mult de jumătate dintre ei au dat în judecată Universitatea şi Ministerul Educaţiei, însă numai 800 au câştigat în instanţă. Restul încă se mai luptă cu sistemul.  

Daniel a terminat Facultatea de Afaceri Internaţionale din cadrul Universităţii Spiru Haret la distanţă în 2009. Nu a primit diploma nici până în ziua de astăzi. Acum o lună s-a hotărât să dea în judecată Universitatea, pentru că a cheltuit peste 7.000 de lei pentru nişte studii fără valoare.

Am avut încredere încât ne-am înscris şi la masterat, deşi nu aveam o diplomă de licenţă. Am întâmpinat probleme, câteva proiecte întârziate”, povestește fostul student.

Mulţi dintre studenţii care au urmat o facultate neacreditată în cadrul Universităţii Spiru Haret sunt angajaţi la stat. Din cauză că nu pot face dovada că au studii superioare, au primit salarii mai mici, nu au putut promova sau chiar şi-au pierdut locul de muncă.

Îmi trebuiau studii superioare ca să mă facă economist şi am rămas tot contabil”, spune Florentina Stan, fostă studentă.

În fiecare an, peste 10.000 de studenţi dau în judecată Universitatea Spiru Haret şi Ministerul Educaţiei pentru a-şi recupera diploma de licenţă.

Foarte mulţi au pierdut procesul cu ministerul,dar celor care au câştigat li se recunoaşte diploma”, a declarat Mihnea Costoiu, ministrul delegat pentru Învățământul Superior.

Un astfel de proces durează între șase luni şi trei ani.

Au existat şi situații în care nu s-a câştigat, nu foarte multe, asta pentru ca intervine opinia judecatorului, deși situația este aceeași pentru fiecare”, a afirmat Laura Scutaru.

Au fost nefavorabile în 2011, când competența de soluționare nu era foarte bine clarificată, iar instanțele bâjbâiau soluțiile”, a explicat Adrian Cuculis, avocat.

Aproximativ 5.000 de tineri aleg în fiecare an una din facultaţile Universităţii Spiru Haret.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri