În anul școlar 2025-2026 vor fi eliminate mai multe categorii de burse școlare. Ministrul Educației: „Nu ne mai permitem financiar”

Data publicării:
Burse școlare 2025-2026. Foto Getty Images
Burse școlare 2025-2026. Foto Getty Images

Ministrul Educației, Daniel David, a anunțat recent, printr-un comunicat de presă, că actualul sistem de burse școlare este nesustenabil din punct de vedere financiar. În consecință, începând cu anul școlar 2025 - 2026, din cele șase categorii de burse existente, vor fi păstrate doar două tipuri: bursele de merit și cele sociale. Totodată, bursele pentru elevii olimpici și cele acordate în învățământul tehnologic vor fi eliminate.

Potrivit declarațiilor ministrului: „Cheltuielile anuale cu aceste burse școlare sunt acum spre 7 miliarde de RON, adică aproape un sfert din deficitul pentru care întoarcem țara pe dos și peste tot bugetul cercetării-dezvoltării-inovării din țară.”

Burse școlare în anul 2025-2026

Cu ocazia preluării noului mandat, ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a anunțat o serie de schimbări care vor intra în vigoare începând cu anul școlar 2025 - 2026.

Bursele în educație

„Creșterea spectaculoasă din ultimii ani nu poate să fie susținută. Cred că a fost o intenție bună, dar este nesustenabilă! Avem unul din cele mai generoase sisteme europene de burse, fără să fim una din forțele economice ale lumii sau să avem un impact clar demonstrat pe tot sistemul actual de burse. Dar, mai important, sincer și direct spus, mai ales acum în criză, nu ne mai permitem financiar acest sistem!

Păstrăm doar două categorii de burse:

  • Bursele sociale, pentru a asigura incluziune, unde păstrăm și bursele pentru mame minore, în aceeași logică.
  • Bursele de merit, până la maximum 15% dintr-o clasă, cu condiția unei note minime de 9.

După reorganizarea olimpiadelor/concursurilor, voi crește premiile obținute pentru câștigători.

Bursele se vor acorda doar pentru timpul în care elevii se află la școală, adică în procesul educațional.

Acolo unde legea obligă să ne raportăm la salariul minim pe economie, o vom face la salariul net, nu brut, în condițiile în care bursele nu se impozitează.

Bursele sociale vor trebui să fie acordate prin instituțiile autorităților locale de asistență socială, după o metodologie inițiată de Ministerul Educației și Cercetării, profesorii și Ministerul Educației și Cercetării trebuind să se ocupe de educație.

În acest fel, definim corect „incluziunea” și „meritul”, fără să le distorsionăm sensurile corecte, iar copiii care au nevoie vor fi protejați prin burse sociale, iar cei care sunt foarte performanți vor fi susținuți atât cât ne permitem acum. Odată ce facem aceste reorganizări raționale și decente, sunt convins că scontata mărire treptată a bugetului în anii care vin va aduce resurse suplimentare.”, a menționat ministrul educației.

Norma didactică în anul școalar 2025 - 2026

Tot în comunicatul de presă, ministrul a menționat: „Voi propune ca valorile stabilite prin lege să poată să fie crescute cu maximum 2 ore, printr-o metodologie a ministerului, în funcție de diverse criterii (ex.: cât de fragmentată este norma, mediul de lucru, vechimea, numărul de copii cu CES din clasă etc.), pe care le voi discuta și cu partenerii de dialog social.

  • Degrevările pentru vechime se vor putea face din timpul nedidactic al normei.
  • Degrevările pentru funcțiile de conducere vor fi în jur de 30%, diferențiat în funcție responsabilități, și trebuie să fie, de regulă, incompatibile cu plata cu ora.
  • Plata cu ora se raportează la timpul de lucru total (40 de ore pe săptămână), astfel încât valoarea unei ore la plata cu ora să nu depășească valoarea unei ore din normă.
  • În învățământul superior, limita de 16 ore echivalente va deveni 18, pentru a ajuta universitățile să se înscrie în bugetul alocat.”

Concentrări/comasări educaționale

  • Se vor mări, în limite psihopedagogice și administrative, numărul minim și numărul maxim de elevi într-o clasă.
  • De asemenea, pentru a încuraja și o reformă a învățământului rural, se va mări numărul de elevi de la care o unitate educațională poate avea personalitate juridică.
  • Acestea trebuie să fie însoțite de o dezvoltare și modernizare și a infrastructurii educaționale.

„Dacă implementăm înțelept acest măsuri - să ne amintim că suntem în situație de criză, nu de normalitate socială -, fie și temporar, practic întărim și salvăm aspectele importante, eficientizăm ce nu merge bine și astfel ne dezvoltăm. Între măsuri impuse din afara sistemului (ex.: „normă mărită”, „redimensionarea burselor” etc.) și  dorințele noastre de a nu se schimba nimic din beneficiile actuale, am încercat să găsesc un demers rațional și decent, care ne permite să păstrăm oameni și salarii și să creștem pe termen mediu-lung. Altfel, în situații de criză, inevitabil alții ne vor dicta regulile și modificările. Îmi pot asuma angajamentul că orice modificare de acum care nu va mai corespunde în viitor practicilor europene și condițiilor economico-financiare o voi rediscuta și regândi.”, se mai arată în comunicatul de presă.

Pentru educație și cercetare, obiectivele și reformele angajate pentru acest mandat sunt cele din Programul de Guvernare 2025 – 2028

Raport de diagnostic al educației și cercetării din România. Realizări prezente și implicații pentru noi reforme în domeniu (Raportul QX)

În anul școlar 2024-2025, au fost acordate șase tipuri de burse. Ele au fost împărțite astfel:

  • Bursă de excelenţă olimpică I: între 750 și 3000 lei;

  • Bursă de excelenţă olimpică II: 700 lei;

  • Bursă de merit : 450 lei;

  • Bursă socială: 300 lei;

  • Bursă pentru mame minore: 700 lei;

  • Bursă tehnologică: 300 lei.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu încasează Lia Olguța Vasilescu de la Primăria Craiovei. Studiile pe care le are edilul
Digi FM
Șefa ANM, reacție după dezvăluirile Dianei Buzoianu legate de cumpărăturile de lux: "În 12 august am depus o...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Val de reacții după ce Bianca Censori a apărut într-o nouă ținută provocatoare. Topul nu i-a acoperit bustul...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Scandal între Halle Berry și Olivier Martinez. El o acuză că l-a agresat pe fiul lor, ea dă replica: "Eu sunt...
Adevarul
De ce evită Nicușor Dan să-l desemneze pe Sorin Grindeanu premier. Explicaţiile unui expert în economie...
Newsweek
Pensiile nu au fost indexate doi ani. Pot fi recuperați banii? Un avocat spune cum pot acționa pensionarii
Digi FM
George Clooney, eclipsat de eleganța soției sale. Amal, spectaculoasă într-o rochie strălucitoare, cu umerii...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Pământ şi Marte sunt vecine, dar s-au format în mod diferit. „O adevărată muncă de detectiv să afli ce s-a...
Digi Animal World
Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai...
Film Now
Brooke Shields, în costum de baie fără bretele, la 61 de ani: "Cea mai frumoasă din lume". S-a aventurat în...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”