Învățământul obligatoriu ar putea începe de la vârsta de doi ani

Data publicării:
copii comuna mediafax-4

Remus Pricopie a confirmat, marți, că Ministerul Educaţiei Naţionale doreşte să extindă, din 2015, învăţământul obligatoriu la vârsta de 5 ani, iar apoi, gradual, spre 3 ani.

Extinderea sistemului educaţional obligatoriu, prin includerea copiilor de 2 - 5 ani în pregătirea preşcolară, este una dintre preocupările Ministerului Educaţiei din România, dar şi a altor ţări din Europa, mai ales în cazul copiilor din familii defavroizate, a declarat ministrul Remus Pricopie, potrivit Mediafax.

Grupurile dezavantajate şi susceptibile a nu fi incluse în sistemul naţional de educaţie sunt reprezentate, în medie, de copiii proveniţi din mediul rural şi de cei proveniţi din familiile sărace. Aceştia nu reuşesc, până la vârsta de 3 ani, să îşi dezvolte un vocabular de peste 1.000 de cuvinte, aşa cum ar fi normal, demonstrează studiile realizate de specialiştii în educaţie. Este unul dintre argumentele de care Ministerul Educației este dispus să țină cont atunci când se gândește la o instituționalizare cât mai timpurie a copiilor.

Tot mai multe ţări din Europa Centrală şi de Sud-Est apreciază că educaţia timpurie a copiilor reprezintă un pas determinant în stabilirea parcursului şcolar şi doresc să extindă sistemul educaţional obligatoriu, prin includerea copiilor de 2 - 6 ani în pregătirea preşcolară (creşă, grădiniţă).

În Europa, învăţământul obligatoriu de la 4 ani (grădiniţă) este implementat în Cipru, Luxemburg, Irlanda de Nord, Elveţia - în 14 cantoane. Ţări în care învăţământul obligatoriu începe de la 5 ani (grădiniţă) sunt Grecia, Letonia, Ungaria, Malta, Olanda, Polonia, Marea Britanie, Turcia şi Elveţia.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri