JURNAL PENTRU COPII. Avantajele sistemului de învățământ „Step by step”

Data publicării:
copii-1

Alternativa de învăţământ „Step by step” a devenit, în ultimii ani, tot mai atractivă pentru părinţi, dar mai ales pentru puştii care vor să înveţe altfel. Aşa se face că în România anului 2013, 11.000 de copii urmează cursuri în acest sistem.

„Dacă într-o clasă tradițională avem bănci, în care copiii stau unul în spatele celuilalt, la step by step vorbim de o organizare pe centre de activitate, copiii lucrând foarte mult în grupuri mici. Clasa este cu mobilier adecvat dimensiunii copilului și cu niste spații amenajate astfel încât învățarea să fie cât mai intergrată”, spune Cristiana Boca, directorul unei grădinițe.

Profesorii care lucrează în sistemul „step by step” sunt de părere că părinţii au de luat o decizie extrem de importantă atunci când aleg la ce grădiniţă să-şi înscrie copilul.

La step by step, joaca se îmbină cu învăţatul. Aşa că după fiecare moment de studiu urmează o repriză de distracţie, pe cinste.

„Părinții sunt foarte implicați în viața de preșcolar, alternativa educațională fiind cea care urmărește participarea familiei”, explică Cristiana Boca.

Ce alte avantaje oferă alternativa step by step? În învățământul primar și preșcolar sunt două cadre didactice care lucrează cu clasa de copii.

Alternativa step by step a apărut mai întâi în învăţământul preşcolar, apoi s-a extins şi în ciclul primar. Din anul şcolar 2013-2014 acest tip de educaţie va fi prezent şi în învăţământul gimnazial. Alături de Waldorf sau Montessori, „Step by step” poate fi, oricând, o variantă de educaţie potrivită pentru cei mici.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri