Sari la conținut

JURNAL PENTRU COPII. Lecții de viață, de la oamenii mari: SMURD și Jandarmerie

Câțiva copii au venit la un curs organizat de SMURD, unde au învățat cum să acorde primul ajutor, ce înseamnă o urgenţă şi la cine trebuie să apeleze atunci când apare o situaţie neprevăzută.

Copiii au învățat cum trebuie să reacţioneze în faţa unor situaţii de urgenţă.

„Să ştie cum să apeleze un serviciul de urgenţă, ce să spună, pentru că şi pentru cei din spatele telefonului sunt importante detaliile”, a afirmat medicul Ioana Teleanu.

„Este bine să ştie că operatorul de la 112 îi este prieten şi că o să facă tot posibilul să îi ofere ajutorul şi să trimită echipajele de urgenţă cât mai repede la faţa locului”, a completat un reprezentant al Serviciului 112.

Copiii au învăţat să facă deosebirea dintre urgenţă şi situaţiile mai puţin periculoase.

Micuţii sunt încurajaţi să sune la numarul unic 112 oricând se întâlnesc cu situaţii neprevăzute, care se pot transforma în evenimente nedorite. Atenţie, însă! Folosirea abuzivă este aspru pedesită!

După ce copiii au învăţat cum trebuie să reacţioneze în faţa eventualelor situaţii neplăcute, a urmat cel mai aşteptat moment! Elicopterul SMURD a aterizat printre ei şi s-au putut urca în „ambulanţa zburătoare”.

Copiii, indiferent de vârstă, trebuie să înţeleagă că angajaţii SMURD, fie că vorbim de cei care preiau apelurile de urgenţă, fie de medicii de pe ambulanţe sau pompierii din autospeciale, nu sunt altceva decât nişte prieteni, gata să sară în ajutor la nevoie.

Jocul de-a hoții și vardiștii

Câţiva copii au avut parte de o experienţă pe care o vor ţine minte multă vreme de acum înainte! Jandarmii i-au învăţat cum să se ferească de oamenii răi!

Micuţii au fost de-a dreptul încântaţi de întâlnirea cu oamenii legii, așa că visează, deja, la ziua în care vor ajunge jandarmi!

„În general le dăm explicaţii concrete legate de logistică pe care o folosim în mod constant în misiunile noastre, dar, de asemenea, ţinem cont şi de întrebările acestora care sunt cât se poate de imaginative”, a spus Florian Toader, negociatorul Jandarmeriei din București.

Unul dintre cele mai aşteptate momente a fost cel în care copiii au probat măştile de gaze!

Întâlnirea cu jandarmii a fost o experienţă pe care nu o pot uita, recunosc cei mici! De aceea, oamenii în uniformă le-au promis copiilor că de acum înainte se vor întâlni cât mai des cu putinţă. În plus, până pe data de 4 mai vă puteţi întâlni cu jandarmii la Fabrica iepuraşilor!

Etichete: copii , jurnal , smurd , jandarmi , ambulanţă , 112

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale